Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Studiile clinice de la Spitalul Judeţean, verificate de Ministerul Sănătăţii


   Reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Vrancea sunt prezenți, zilele acestea, la Spitalul Județean de Urgență Focșani. Din corpul de control fac parte șase persoane, acestea urmând a sta la Spitalul Județean de Urgență Focșani până vineri. Potrivit unor surse, controlul vizează studiile cli-nice derulate în cadrul unității. 
   În prezent, în cadrul Spitalului Județean sunt efectuate studii clinice pe pacienții internați în Secțiile de Cardiologie, Oncologie și Psihiatrie. Mai exact, anumite companii din industria farmaceutică testează mai multe medicamente inovatoare pe bolnavii din aceste secții. Participarea bolnavilor este voluntară, cei care doresc să intre în program trebuind să își dea consimțământul în scris. În cadrul programului, pacienții beneficiază de medicamente gratuite, analize medicale gratuite și supraveghere periodică a stării de sănătate, dar și de decontarea transportului. 
   De luni, Spitalul Județean de Urgență Focșani va fi vizat de un nou control de la Ministerul Sănătății, care va viza auditul intern. 
   De asemenea, controale privind auditul intern vor fi efectuate și la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni și Spitalul din Vidra, unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Corpul de control al Ministerului va sta în Vrancea până pe 15 august. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?