Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Locul I pentru paramedicii vrânceni


   Agitație mare, ieri, în curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. La primele ore ale dimineții s-a dat startul fazei zonale a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Pompieri din 7 județe, respectiv Vrancea, Galați, Brăila, Constanța, Ilfov, Buzău și Tulcea, au acționat după scenarii bine stabilite atât pentru descarcerarea unor persoane cât și pentru acordarea primului ajutor. După o zi întreagă de stat în tensiune, echipele participante au aflat și rezultatele. Echipa de paramedici vrânceni s-a clasat pe locul I, iar echipa de la descarcerare pe locul II. Echipajele care s-au clasat pe primele trei locuri la prim ajutor, respectiv Vrancea, Ilfov și Brăila, dar și cele de la descarcerare, respectiv Ilfov, Vrancea, Tulcea și Constanța, ultimele două cu același punctaj, se vor bate astăzi pentru locul I. 
       Agitație mare ieri dimineață în curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, când s-a dat startul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza zonală. Pompierii din 7 județe, respectiv Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Ilfov și Tulcea, au avut un singur scop: acela de a fi cei mai buni și de a câștiga concursurile. Competiția a debutat într-un cadru festiv, cu arborarea Drapelului de Stat în acordurile Imnului Național al României, în prezența loturilor reunite ale echipelor participante și a reprezentanților autorităților și instituțiilor publice locale. 
 Prim-adjunctul ISU Vrancea, colonel Viorel Balla, a fost cel care a deschis competiția. El le-a urat tuturor participanților succes. „În acest an, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea se va desfășura, pe durata a două zile, concursul, la finalul căruia se vor stabili echipele care vor participa la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Echipele din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Buzău, Brăila, Constanța, Ilfov, Tulcea și Vrancea se reunesc în cadrul acestei competiții pentru a le fi testate deprinderile practice și teoretice dobândite anterior. Avem convingerea că această întrecere va fi un bun prilej pentru competitori de a-și perfecționa deprinderile practice și de a-și îmbogăți bagajul de cunoștințe teoretice”, a spus colonel Viorel Balla. 
 La deschiderea competiției au participat inclusiv reprezentanți ai autorităților publice județene. Vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu, a prognozat că diferența dintre echipe va fi foarte mică, în condițiile în care pompierii sunt oameni pregătiți și obișnuiți să salveze vieți. „Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent alături de dumneavoastră și vă rog să-mi permiteți să vă transmit salutul  președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Åžtiu că nu va fi un concurs ușor pentru dumneavoastră, dar la pregătirea pe care o aveți sunt convins că această competiție va fi de o înaltă calitate. Cred că diferențele dintre dumneavoastră vor fi foarte mici. Vă urez succes, iar cel mai bun să câștige”, a transmis competitorilor Bîrlădeanu. 
 Concursul a cuprins două probe, pe parcursul cărora echipele de profesioniști și-au demonstrat abilitățile, priceperea și capacitatea de muncă în echipă, fiind apreciate atât îndemânarea și rapiditatea, cât și respectarea cu strictețe a tehnicilor specifice de intervenție. Fiecare echipă a fost compusă din câte șase membri, iar prima etapă a probei a constat în scoaterea unei victime blocate într-un autoturism în urma unui accident rutier. La această etapă, fiecărui echipaj i-au fost alocate câte 20 minute pentru finalizarea evoluției standard în cele mai bune condiții de siguranță. 
        La proba de acordare a primului ajutor calificat, fiecare echipă a fost formată din trei paramedici. Prin intermediul acestei probe s-au urmărit aplicarea și respectarea protocolului cu privire la pacienții traumatizați și dezvoltarea competențelor profesionale în ceea ce privește acordarea primului ajutor calificat. În prima etapă a probei, fiecare echipă a avut o evoluție în cadrul unui scenariu, în care a existat o singură victimă, fiind alocate 10 minute. Scenariile extrase la sorți au inclus: pieton accidentat de un autoturism, plagă prin înjunghiere, traumatism prin agresiune, cădere de la înălțime, persoană rănită în urma unui accident de motocicletă, gambă strivită în urma unui accident de muncă și strangulare. 
Pompierii de la Constanța au spart gheața
 Pompierii de la Constanța au fost cei care au dat startul competiției. Echipa de paramedici a trebuit să intervină pentru a acorda primul ajutor unui pieton lovit de o mașină. Victima era inconștientă, iar paramedicii au fost cei care i-au evaluat starea de sănătate și au transportat-o la spital. Totul a trebuit să se întâmple în zece minute, timp în care evaluatorii au stat lângă ei și i-au depunctat acolo unde au considerat că s-au făcut greșeli. 
 În timp ce paramedicii de la Constanța au acordat primul ajutor unui pieton lovit de o mașină, echipa de descarcerare de la ISU Buzău a intervenit pentru a descarcera o persoană dintr-o mașină care s-a răsturnat pe cupolă, în urma unui accident.
Paramedicii vrânceni, cei mai buni salvatori
 După echipa de paramedici de la Constanța, a venit rândul paramedicilor vrânceni să arate ce știu. Echipa formată din plutonier adjutant Daniel Apostol, plutonier Costel Fântânaru și plutonier Ionuț Fercalo a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor unui bărbat care-și strivise piciorul la un utilaj. Fără să-și arate emoțiile, paramedicii vrânceni au procedat în cadrul exercițiului așa cum procedează în orice caz real, fără să țină cont că victima pe care ei trebuiau să o stabilizeze și să o ducă la spital nu avea, de fapt, nicio rană. 
 Paramedicii vrânceni au acționat aproape exemplar, așa că au reușit să obțină un punctaj destul de bun. Au avut și ei o bilă neagră pentru că nu au ajuns cu pacientul la UPU în cele 10 minute alocate probei. Comandantul echipei de paramedici, plutonierul adjutant Daniel Apostol, ne-a spus că este mulțumit de echipa sa. El a precizat că meritul său, dacă este să aibă vreunul, este acela că face parte dintr-un colectiv de oameni profesioniști. 
 Plutonierul adjutant Daniel Apostol ne-a spus că intervenția de ieri a fost dife-rită față de cele pe care le desfășoară aproape zilnic. „A fost o diferență între această intervenție și cele pe care le desfășurăm de obicei. Acum, tracul a fost mai mare. La locul intervenției ne mobilizăm mult mai bine. Acolo gravitatea situației ne mobilizează suplimentar. Cazul de astăzi (ieri-n.r.) a fost unul dificil pentru că pacientul era în șoc hipovolemic (diminuare a volumului de sânge circulant-n.r.), o pierdere masivă de sânge, o fractură la un membru inferior. A fost destul de dificil. Am avut un caz asemănător. O hemoragie arterială femurală la un copil, care a căzut de pe bicicletă, dacă îmi amintesc bine. Deși pierduse foarte mult sânge, copilul era conștient. Faptul că am ajuns cu el la spital în timp util a fost unul dintre momentele de satisfacție maximă pe care le-am avut. De echipă sunt mulțumit, nici nu am de ce să nu fiu. Meritul meu, dacă este să am vreunul, este acela că fac parte dintr-un colectiv de oameni profesioniști și asta îmi este suficient”, ne-a spus plutonier adjutant Daniel Apostol, oarecum amărât că  intervenția nu a ieșit ca la carte. 
Paramedicii vrânceni, apreciați de medicul Dana Dincă
 Modul de acțiune al paramedicilor vrânceni a fost supravegheat îndeaproape de șefa UPU-SMURD Vrancea, medicul Dana Dincă, care a venit la ISU pentru a le ține pumnii paramedicilor. Aceasta a fost mulțumită de felul în care au intervenit. „Intervenția a fost bună. Au evaluat pacientul corect de la început, au comunicat, adică au îndeplinit toți parametrii prevăzuți în chestionar și fișa de punctaj. Din punctul meu de vedere și probabil și al comisiei de evaluare, s-a întârziat puțin cu timpul. Ei ar fi trebuit să ajungă să predea pacientul la UPU. Au diagnosticat pacientul, au emis suspiciunea de șoc hipovolemic, dar ar fi trebuit să se grăbească puțin și să imobilizeze și piciorul în atelă, pentru că era un membru inferior strivit. În rest, lucrurile au fost foarte în regulă”, a apreciat medicul Dana Dincă. 
 Întrebată dacă astfel de competiții îi ajută pe paramedici, Dana Dincă a spus că  este vorba despre un schimb de experiență, dar și despre o motivare mai mare, pentru că vrei să fii mai bun decât celălalt. „Acțiunile de acest gen îi ajută foarte mult. Este un schimb de experiență între județe și există spiritul de concurență, pentru că vrei să fii mai bun decât celălalt. În momentul în care trăiești doar în echipa ta, îți cunoști nivelul și te încadrezi. În momentul în care apar alți potențiali concurenți, eu cred că stimulează ce este mai bun în ei. Din punctul nostru de vedere, administrativ vorbind, cred că este un lucru foarte bun, pentru că se obișnuiesc să lucreze în același fel, indiferent de coordonarea ce li se dă, în sensul că echipajul de la Vrancea sau din orice alt județ poate ajunge să lucreze în subordinea unui alt echipaj într-o zonă de calamitate și este foarte important ca ei toți să se încadreze în regulile standard”, a adăugat șefa UPU – SMURD. 
 După o zi întreagă de stat în tensiune, aseară, în jurul orei 17.20, concurenții au aflat rezultatele. Paramedicii vrânceni au fost cei mai buni. Ei s-au clasat pe locul I, pe locul II au fost cei din Ilfov, iar pe locul III paramedicii din Brăila. Aceștia au fost urmați de cei din Tulcea, Buzău, Constanța și Galați. 
 Åži pompierii de pe echipajul de descarcerare, respectiv plutonierul Alin Agache, plutonier adjutant Marian Cernica și plutonier major Iulian Costache, cel care ieri a fost comandant de echipă, au arătat că știu ce au de făcut în situații limită. Ei s-au clasat pe locul al II-lea. Locul I a fost ocupat de echipa de la Ilfov, locul III de cea de la Tulcea și tot pe III, cu același punctaj, s-a clasat și echipa de la Constanța. Acestea au fost urmate de echipele din Buzău, Galați și Brăila. 
 Competiția va continua astăzi. Pompierii echipelor clasate pe primele trei locuri la prim ajutor și descarcerare se vor „lupta” din nou, echipele câștigătoare urmând a ajunge la faza națională. Tot astăzi, la sediul ISU Vrancea va avea loc și premierea câștigătorilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?