Am stat de vorbă cu Mirela Chiper și cu fetițele ei… Mi-au povestit, cu sufletele tremurând și înghițindu-și lacrimile cu stoicism, despre cea mai neagră oră din viața lor, ora în care au pierdut tot, dar tot ce a însemnat pentru ei „acasă”. Și după ce ne-am despărțit, nu am putut să nu mă gândesc, pe drumul meu spre casă, cum ar fi să nu mai am această casă… Cum ar fi ca totul în existența mea și a familiei mele, brusc, să nu mai fie la fel. Cum ar fi să nu mai am nimic din tot ce înseamnă căminul în care mi-am crescut copilul, cum ar fi să nu mai am masa la care mâncăm cu toții, patul cald în care dormim seară de seară după ce ne spunem „noapte bună”, cum ar fi ca dimineața să nu mai avem ceștile noastre în care ne bem ceaiul, să nu mai avem dulapul din care ne scoatem hainele preferate, să nu mai avem amintirile strânse în fotografii cartonate sau stocate pe computer, să nu mai avem nimic în afară de o curte în mijlocul căreia nu mai există altceva decât un maldăr de moloz, cenușă… scrum.
Toate acestea le trăiesc membrii familiei Chiper din Oreavu, oameni obișnuiți care au încercat să-și construiască de-a lungul anilor, din puținul lor, o viață decentă, un cămin călduros pentru fetițele lor minunate. Două fetițe care s-au speriat cumplit când au văzut limbile lungi de foc înghițindu-le casa. Casa pe care o împodobiseră cum s-au priceput mai bine, pentru bunica lor ce urma să se întoarcă a doua zi acasă… Bunica pe care o iubesc nespus și căreia voiau să-i aducă bucurie… Bunica a venit, dar în loc de bucurie, nenorocirea petrecută i-a adus cea mai cruntă deznădejde… Iar fetițele, of, fetițele… Chiar dacă au trecut două săptămâni de la incendiu, au rămas marcate. Deși n-au nicio vină, sărăcuțele se consideră vinovate de tot dezastrul iar mama și tatăl lor au apelat la serviciile unui psiholog care să le redea echilibrul… „Era sâmbătă, acum două săptămâni. Era seară, mama era la serviciu și a venit tanti Joița (vecina – n.r.) să stea cu noi până venea tata de la muncă. Eu am băgat pe foc, nu era prima dată când am făcut asta. După aia eu am stat la calculator și sora mea desena cu tanti Joița. Și am auzit niște strigăte de afară. Tanti Sanda (altă vecină – n.r.) striga să ieșim afară că a luat casa foc!”, a povestit Daria, copila care la doar zece ani a trebuit să treacă prin nenorocirea unui incendiu…
„Mamă, vino acasă că a luat foc casa!”
Imediat, vecina Joița, femeie de 68 de ani, a luat fetițele și le-a scos afară. „În camera unde eram încă nu ardea, dar când am deschis un pic ușa spre camera cealaltă am văzut numai flăcări. Și acoperișul ardea. Am avut noroc!”, a spus tanti Joița povestind că a lăsat copilele în grija vecinei Sanda iar ea a plecat să anunțe satul să sară în ajutor. Cu toată sperietura, Daria a fost cea care a avut prezența de spirit să-și sune mama și să-i spună ce se petrece. „«Mamă, vino repede acasă că a luat foc casa!», așa mi-a spus. Eu lucrez în Gugești și așa cum eram, am plecat pe drum să ajung cât mai repede. Nu mai știam ce fac, pe unde merg… Am sunat-o pe Adela de la Casa de bătrâni din Oreavu, să anunțe la 112, că eu nu eram în stare să vorbesc… L-am sunat și pe Marius, soțul meu, și i-am spus că a luat foc casa, dar n-am mai apucat să-i spun că fetele sunt bine…”, a povestit Mirela, mama celor două fetițe. Așa că Marius, soțul ei, ce se afla în drum spre casă când a primit vestea, odată ajuns la fața locului a coborât din mașină și s-a aruncat pur și simplu în flăcări, urlând disperat „fetele mele, fetele mele!”. Bietul de el, credea că Daria și Damiana au rămas prizonierele vâlvătăii ucigașe… Până când a reușit să audă ce-i spuneau vecinii, că acestea se află în siguranță, la vecina Sanda acasă, flăcările i-au ars lui Marius părul, palmele, fața… Adela, de la Casa de bătrâni din Oreavu a Crucii Roșii Vrancea, a fost cea care a acordat primul ajutor. Și lui tanti Joița, și Mirelei care, ajunsă la locul dezastrului, i s-a făcut rău și a căzut din picioare… „Vecinii au sărit cu toții, cum au putut, până să vină pompierii, dar apa de la cișmea era înghețată… Flăcările se vedeau de departe… Au venit poliția, pompierii… Întâi cei din Gugești, apoi încă două mașini de la Focșani. Dar n-au mai putut salva nimic, a ars tot…”, a spus Adela.
Vecinii, solidari cu familia Chiper, le-au sărit primii în ajutor
A ars tot. Casă, mobilă, aparatură electrocasnică, haine, încălțări, covoare, perdele, actele casei, hainele de înmormântare ale bunicii celor două surori… Au ars desenele pregătite de acestea special pentru reîntoarcerea ei din călătorie, a ars patul dublu special cumpărat pentru ca Daria și Damiana să doarmă așa cum își doreau mai mult, împreună cu bunica lor… A ars baia de abia făcută, cu mari sacrificii financiare, de către Mirela și Marius, baie prin care au dorit să sporească confortul familiei lor… Și au ars și rechizitele și jucăriile fetițelor… „Aveam un ursuleț preferat… nu mai știu de unde l-am primit… și a ars”, mi-a spus Damiana, strângându-și gurița ca să nu izbucnească în plâns… „Iar Daria mi-a zis a doua zi, când ne uitam prin curte: «Tanti, uite, geanta mea de școală a ars și ea»… Mi s-a strâns inima, vă spun sincer… Nu au mai rămas cu nimic. Ca să meargă la școală au primit de la vecini, de la prieteni, că nu mai aveau nici cu ce să se încalțe, nici cu ce să se îmbrace…”, mi-a povestit Adela.
A doua zi după incendiu, toți vecinii familiei Chiper, din Oreavu, le-au sărit în ajutor. I-au ajutat să curețe locul de moloz și cenușă, au făcut o chetă în care fiecare a dat atâția bani câți a putut. Iar primarul Vasile Vatră și directorul Crucii Roșii Vrancea, Rodica Davidean, au reușit să le instaleze în curte un container în care această familie atât de greu lovită, să se poată gospodări așa încât să poată trece peste iarnă.
Punând mână de la mână, le putem construi surorilor o nouă casă!
Mirela și Marius Chiper, amândoi în vârstă de 31 de ani, și bunica fetițelor lor, Maria Chiper, de 62 de ani, sunt devastați de ceea ce li s-a întâmplat. Ei știu că nu au puterea financiară de a-și construi o nouă casă, cu atât mai mult cu cât, pentru a o îmbunătăți pe cea care a ars, au făcut împrumuturi în bancă și acum sunt și datori… Mirela lucrează ca îngrijitoare iar Marius, ca paznic. Amândoi obțin salariul minim pe economie, la care se adaugă alocația celor două copile. Sunt cunoscuți în comunitate pentru omenia lor, pentru eforturile depuse pentru a-și construi o existență frumoasă, un cămin cald în care să-și crească fetițele frumos, decent… „Mirela și Marius Chiper sunt altfel de oameni, oameni care sunt în mare necaz și se comportă exemplar. Nu cer, nu se vaită… și tocmai prin acest comportament decent, parcă te obligă să-i ajuți! Pentru asta îi respect și voi face tot ce pot ca să îi ajut”, a spus Vasile Vatră, primarul comunei Gugești.
Crucea Roșie face apel la omenie, lansând o Campanie de colectă de fonduri
Știu că, împreună, am putut scoate de cele mai multe ori semeni de-ai noștri, din necaz. Haideți să facem asta și pentru binele celor două surioare din Oreavu, haideți să le ajutăm să aibă din nou un loc, cât de mic, căruia să-i poată spune „acasă”. Un loc în care să știe că pot crește în siguranță, un loc în care să știe sigur că se pot întoarce zilnic de la școală, un loc în care să găsească mereu dragostea și căldura părinților și bunicii lor atât de deznădăjduiți în momentul de față… Pentru asta, Crucea Roșie Vrancea a deschis o Campanie de colectă de fonduri, fiecare putând dona orice sumă de bani cu specificația „Donație pentru Chiper Marius”, în contul instituției de caritate vrâncene deschis la BCR Sucursala Focșani, astfel: RO77RNCB 0267 0364 4360 0001. Totodată, orice obiecte sau materiale pe care veți avea omenia să le dăruiți, le puteți duce la sediul Primăriei Gugești sau la cel al Crucii Roșii Vrancea din Focșani, strada Dimitrie Cantemir nr. 5.
Campania de colectă de fonduri lansată de Crucea Roșie Vrancea în parteneriat cu Primăria Gugești face parte din tradiționalul program „Sub acoperișul Crucii Roșii”, program prin care până acum s-a reușit construirea a 17 case. Împreună, putem face ca cea de a optsprezecea să fie a Dariei și Damianei Chiper!
„Programul „Sub acoperișul Crucii Roșii” a devenit o tradiție, în timp, pentru multe situații neprevăzute în care familii cu copii și bătrâni nu au un loc la care să-i spună „Acasă”! Astfel, cu ajutorul semenilor, oameni altruiști, persoane fizice și/sau persoane juridice din țară și străinătate s-au construit în cadrul programului „Sub acoperișul Crucii Roșii” 17 case. Anul acesta, ziua de 20 ianuarie a adus în atenția Filialei de Cruce Roșie Vrancea drama acestei familii din comuna Gugești, sat Oreavu – un incendiu care a mistuit tot, dar absolut tot ce au reușit să agonisească acești oameni într-o viață. O familie formată din doi adulți, doi copii și o bătrână, pentru care Crucea Roșie, în parteneriat cu Primăria Gugești lansează o campanie de colectă de fonduri, ca o continuare a programului „Sub acoperișul Crucii Roșii” în cadrul căruia, cu foarte mulți oameni de bine sunt șanse reale de a livra a 18-a casă!”, este apelul lansat de Rodica Davidean, directorul Crucii Roșii Vrancea și al primarului Vasile Vatră, care au explicat că pentru un acoperiș urgent, deasupra capului, pentru cele cinci suflete, o construcție de numai 50 de metri pătrați, ar fi necesar și de mare folos, de la toți oamenii care vor să dăruiască câte puțin: „zece paleți de BCA, 120 de saci de ciment, 5-6 metri cubi de cherestea, 4-5 tone de fier, 2-3 mașini de piatră, circa 500 metri liniari de conductori -myf de 1,5/2,5/4, doze și aparate electrice. Cu aceste materiale s-ar putea ridica casa la roșu, cum se spune….”.
Puneți-vă o clipă în situația familiei Chiper, o familie care depinde întru totul de donațiile noastre. Gândiți-vă ce-ar însemna pentru voi, dacă cineva v-ar întinde, în această situație, o mână de ajutor însemnând, de exemplu, contravaloarea unui sac de ciment, a unei scânduri, a unei găleți de pietriș, a unei cărămizi de BCA… Adunați unii peste alții, acești bani, puțini sau mulți, veniți de la fiecare, ar putea însemna reconstruirea normalității vieții a două fetițe de doar 10 și 6 anișori. Ar însemna darul cel mai de preț pe care noi, cu toții, îl putem face, ca pe o minune, Dariei și Damianei: șansa unei copilării fericite.
