Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbat care și-a anunțat familia printr-un SMS că vrea să se omoare, căutat de jandarmi pe raza comunei Tulnici


    Un bărbat care și-a anunțat familia printr-un SMS că vrea să se omoare a fost căutat duminică de jandarmi pe raza comunei Tulnici. „În data de 11.02.2018, la ora 14.30, echipajul de jandarmi, din cadrul Jandarmeriei Montane Lepșa, a fost solicitat, în urma unui apel 112 să participe la căutarea unei persoane de sex masculin, care amenință că vrea să se sinucidă. Persoana în cauză, pe fondul unor neînțelegeri cu tatăl său, a plecat din localitatea Lepșa spre localitatea de domiciliu din Valea Sării. În urma discuțiilor purtate cu familia, a rezultat faptul că acesta a trimis un SMS prin care amenința că se va sinucide. În jurul orelor 14:55, jandarmii au reușit localizarea acestuia în apropierea taberei Galaciuc. Persoana nu prezenta urme de violențe, a fost preluată de jandarmi și predată familiei”, ne-a declarat maior George Petrea, purtător de cuvânt al IJJ Vrancea.
    Bărbatul găsit de jandarmi are 38 de ani. El s-ar fi certat cu tatăl său deoarece acesta din urmă i-ar fi reproșat că merge cu viteză prea mare. Fiul a oprit mașina, spunându-i tatălui că se întoarce acasă. A fost găsit de jandarmi pe șosea, în apropiere de tabăra Gălăciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?