Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Copiii şi tinerii din tabăra Gălăciuc, vizitaţi de jandarmi


   Jandarmii vrânceni i-au vizitat, ieri, pe copiii și tine-rii aflați în tabăra Gălăciuc. Oamenii legii le-au explicat celor prezenți cum trebuie să se comporte pentru a nu fi victime ale unor infracțiuni, dar și despre efectele nocive ale tutunului, alcoolului sau drogurilor, apoi le-au împărțit pliante. De asemenea, tinerilor li s-a explicat ce trebuie să aibă la ei când pleacă în drumeții în zonele montane, dar și traseele pe care trebuie să le urmeze. „Jandarmii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale a IJJ Vrancea și jandarmii montani din Lepșa au desfășurat la Centrul de Agrement Gălăciuc o acțiune specifică ce a avut drept scop creșterea gradului de siguranță a copiilor și a tinerilor. Copiii prezenți în tabără au primit de la jandarmi sfaturi referitoare la modul de comportare și autoprotecția personală, atât pe timpul prezenței la cursuri, cât și pe timpul deplasării la școală, pentru a evita să devină victimele unor fapte antisociale”, au transmis jandarmii prin intermediul unui comunicat de presă. 
   Potrivit jandarmilor, copiii nu trebuie să poarte obiecte de valoare din materiale prețioase la vedere și să nu folosească telefonul mobil dacă sunt singuri după lăsarea serii pe un drum necirculat sau slab iluminat, decât în situații de absolută necesitate, deoarece pot deveni victima unei tâlhării. Nu trebuie să intre în contact cu persoane necunoscute sau să urce în autoturismele unor astfel de persoane, nu trebuie să deschidă ușa necunoscuților, chiar dacă aceștia spun că au fost trimiși de părinți. De asemenea, li s-a recomandat să dea dovadă de un comportament civilizat în situația în care apare o dispută verbală cu un alt coleg și să nu apeleze la acte de violență, iar pe  drumul spre școală să fie prudenți și să evite persoanele sau grupurile de persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice și să nu intre în discuții contradictorii chiar dacă sunt provocați. În situația în care ei sau alți colegi sunt agresați trebuie să sune la 112 și să solicite intervenția forțelor de ordine.
   Jandarmii au distribuit elevilor pliante cu informații referitoare la consecințele consumului de substanțe nocive, respectiv tutun, alcool sau droguri, în scopul conștientizării de către aceștia a riscurilor la care se expun. La rândul lor, jandarmii montani le-au dat celor prezenți câteva sfaturi cu privire la regulile ce trebuie respectate atunci când aleg să facă o drumeție prin munți, recomandări ce au drept scop evitarea producerii unor accidente cu urmări grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?