Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Şoferi băuţi sau fără permise, depistaţi de poliţişti în trafic


   Unii dintre conducătorii auto sunt total inconștienți. Pleacă la drum cu mașinile  chiar dacă au consumat o cantitate însemnată de alcool. Ei nu se gândesc nicio clipă că își pun în pericol atât propria viață cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic. Printre șoferii care la sfârșitul săptămânii trecute și-au condus mașinile băuți se numără și un tânăr de 26 de ani, din comuna Broșteni, care a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

   Polițiștii au fost prezenți în trafic și la sfârșitul săptămânii trecute pentru a face ordine printre conducătorii auto care încalcă legea, și nu au fost puțini cei care au călcat strâmb. Nu au lipsit din trafic nici șoferii băuți, unii dintre ei având alcoolemii foarte mari. Printre aceștia se numără și un tânăr de 26 de ani, din comuna Broșteni, care a plecat cu mașina la plimbare având o alcoolemie de peste un miligram per litru alcool pur în aerul expirat. Mașina condusă de acesta a fost trasă pe dreapta duminică dimineață, pe raza comunei Broșteni.    
   Potrivit polițiștilor „la data de 28.07.2013, orele 03.10, pe Drumul Național 2M, pe  raza comunei Broșteni, a fost depistat M. Gigi, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de 1,32 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal”. Tânărul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au întocmit dosar penal pe numele său pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
    Åži un bărbat din Cîmpineanca a plecat la drum deși era băut. Petrică O., de 45 de ani, a fost oprit în tra-fic pe raza localității de domiciliu sâmbătă seara, la ora 22.42. În momentul în care a fost oprit, bărbatul se deplasa cu un autoturism Dacia. Polițiștii ne-au spus că el mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul alcoolemiei a fost de 0,95 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åži lui i-au fost recoltate probe de sânge, pe numele său fiind întocmit dosar penal de cercetare.
    Un alt șofer care a avut ghinion a fost Adrian M., din județul Galați. Mașina condusă de acesta a fost oprită în trafic în Focșani. „La data de 28.07.2013, orele 04.43, pe Bulevardul Brăilei din municipiul Focșani, a fost depistat M. Adrian, de 20 ani, din comuna Liești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism marca Audi, având o îmbibație alcoolică de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal”, ne-au spus oamenii legii.

Un șofer fără permis a plecat cu mașina la plimbare

    În trafic nu au fost găsiți doar șoferi băuți, ci și șoferi fără permise. Spre exemplu, un tânăr din comuna Cotești a vrut să le arate polițiștilor că el nu are nevoie de permis pentru a putea conduce mașini. Mai mult, a și refuzat să fie testat pentru a se stabili dacă a băut ceva sau nu. „La data de 26.07.2013, pe drumul național 2, în raza municipiului  Focșani, a fost depistat M. Daniel, de 23 ani, din comuna Cotești, județul Vrancea, în timp ce conducea o autoutilitară Dacia 1304 fără a deține permis de conducere. La solicitarea organelor de poliție, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au precizat polițiștii.
    Vinerea trecută, pe drumul județean 204 E, pe raza comunei Vînători, oamenii legii au tras pe dreapta pentru verificări un autoturism Audi, condus de Dragoș Cristian C., de 27 de ani, din Focșani. Polițiștii ne-au spus că în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autorizația de circulație provizorie era expirată, motiv pentru care a fost întocmit și dosar penal pe numele șoferului.
    În aceeași zi, dosar penal a fost întocmit și pe numele unui conducător de moped. La ora 16.30, în comuna Vulturu, a fost depistat Mihai T., de 59 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped marca „Mascotti”, fără a deține permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?