Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Pompele cu insulină, eliberate doar în Iași, Craiova, Timișoara și Cluj


   Pompele cu insulină, necesare persoanelor bolnave de diabet, vor fi acordate cu aprobarea unei comisii din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Până acum, dosarele erau înaintate la Ministerul Sănătății.
   Potrivit legislației, medicii diabetologi din județ vor realiza dosarele celor care întocmesc condițiile de eligibilitate pentru terapia cu infuzie continuă de insulină. Acestea vor fi depuse în dublu exemplar la sediul Casei de Asigurări de Sănătate și trebuie să conțină următoarele documente: copie după certificatul de naștere și cartea de identitate, referatul de justificare al medicului curant, parafat și semnat și de către medicul coordonator județean, informații privind evoluția afecțiunii, copii după analizele emdicale, bilete de externare care susțin labilitatea glicemică, care nu poate fi controlată prin insulinoterapie intensivă și o cerere din partea pacientului sau aparținătorilor privind motivația, aderența la programul de monitorizare și control.
   Medicul diabetolog Gheorghe Cocioabă (FOTO) spune că, în prezent, în Vrancea sunt trei adolescenți care au pompă cu insulină. „Condiția principală pentru ca un pacient să primească această pompă este o instabilitate a glicemiei. Acum avem trei copii care au această pompă: o fată de 11 de ani, un băiat de 17 și încă un tânăr, care este student. Practic, pompa cu insulină eliberează în permanență mici cantități cu insulină necesare organismului”, a precizat medicul Gheorghe Cocioabă. În total, în județul nostru sunt peste 10 mii de bolnavi de diabet.
   După ce medicul curant depune dosarul la CAS, reprezentanții instituției îl vor transmite prin poștă la Direcția Programe Curative din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în vederea analizei acestuia de coordonatorul național al Programului național de diabet zaharat. De asemenea, în urma primirii aprobărilor, Casa de Asigurări de Sănătate va înștiința bolnavii ale căror dosare au primit aprobare, pentru a lua legătura cu centrul regional unde au fost repartizați, în vederea eliberării pompelor de insulină. Centrele care oferă aceste pompe cu insulină sunt Iași, Craiova, Timișoara și Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?