Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Dosare penale deoarece au tăiat arbori din fâneţe împădurite


   Doi bărbați din Păulești, care au „curățat”o fâneață împădurită de arbori și au dus acasă lemnul obținut, au fost trimiși în judecată. Este vorba despre Vasile A., de 39 de ani, și Nicolae B., de 45 de ani. Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani în dosare separate.
   În rechizitoriul pe care procurorii l-au întocmit pe numele lui Vasile A. se arată că în data de 9 ianuarie acesta a tăiat patru arbori nemarcați, esență cireș și anin, de pe fâneața împădurită care îi aparținea. În fața anchetatorilor, omul a recunoscut fapta. Prejudiciul a fost calculat la 1.556 de lei.
Cel de-al doilea bărbat, Nicolae B., este acuzat că a tăiat 18 anini nemarcați din fâneața împădurită, care de asemenea era proprietatea sa. Prejudiciul a fost calculat la 556 de lei. Ambii au recunoscut comiterea faptelor și vor fi judecați de magistrații Judecătoriei Focșani.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?