Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Andreea Roman a luat argintul la „Naţionalele“ de tineret şi seniori


   Duminică seara, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București, s-au încheiat întrecerile Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori și tineret. Clubul Sportiv Atletic Adjud a avut o sportivă pe podium, Andreea Roman, atletă care a urcat pe treapta a doua a podiumului în cadrul probei de aruncarea suliței, ea devenind vicecampioană națională la tineret cu rezultatul de 41.91 metri.
   În ierarhia seniorilor, Andreea Roman s-a clasat pe locul 5. Palmaresul C.S.Atletic Adjud în acest an în competițiile de sală și cele din aer liber este următorul: Andreea Roman – o medalie de argint și o medalie de bronz la tineret, un loc 5 și un loc 6 la seniori în proba de aruncarea suliței, Mario Dobrescu – patru medalii de aur la copii III, în probele de 50m și 300m, Alexandra Sava – un loc IV și un loc V la juniori I  în proba de aruncarea suliței, Alexandra Gruia – locul VI la junioare 3 la suliță și Bogdan Guțu – un loc 9 în proba de 800m.  În total, șase medalii și un punctaj de 43,75 puncte pentru CS Atletic Adjud în clasamentul cluburilot pe anul 2013. „Consider mulțumitor rezultatul pentru un club la început de drum și non profit”, a spus antrenorul Gheorghe Catrinescu. Semifondistul adjudean Ioan Zăizan și-a demonstrat încă o dată supremația, câștigând atât proba de 800 m (rezultat 1:48.71), cât și pe cea de 1.500 m (rezultat 3:45.75), iar Alexandru Crăescu, sportiv adjudean legitimat la clubul CSM Bacău 2010 a cucerit medalia de argint la suliță, cu o aruncare de 68.11 m.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?