Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Zeci de vrânceni, bolnavi de sifilis sau gonoree


   28 de vrânceni au fost diagnosticați cu boli cu transmitere sexuală de la începutul acestui an și până în prezent. Potrivit informațiilor oferite de specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, anul acesta, 14 persoane au fost diagnosticate cu sifilis, iar patru cu gonoree. Cele mai multe cazuri se sifilis au fost diagnosticate la grupele de vârstă 25-29 de ani, cu cinci cazuri, urmate de categoria de vârstă 30-34 de ani, cu 4 cazuri, și grupa de vârstă 34-44 de ani, cu 3 cazuri. Câte un caz de sifilis a fost diagnosticat și la grupele de vârstă 15-19 ani și 45-54 de ani.
Sifilisul este o boală care se transmite prin contact sexual neprotejat, dar și pe cale sanguină. „Sifilisul se poate contacta prin contact sexual neprotejat, pe cale sangvină (transfuzii sau folosirea de instrumente contaminate ), pe cale transplacentară în timpul sarcinii de la mamă la făt, prin sărut (dacă persoana infectată are o leziune la nivelul gurii) sau atingerea unor obiecte contaminate (instrumentele de la frizerie, instrumente medicale care nu au fost sterilizate, etc). Bacteria pătrunde în organism, de obicei prin membranele mucoase, cel mai frecvent prin cele din jurul organelor genitale și căilor urinare. Ceva mai rar poate pătrunde prin eventuale răni sau crăpături. În cazul femeilor gravide și infectate cu sifilis, bacteria poate traversa placenta și infecta fătul în orice moment al sarcinii sau al nașterii”, atenționează specialiștii DSP.
   Cele mai expuse persoane sunt cele care au contacte sexuale neprotejate, dar și cele care au parteneri sexuali multipli. Prin urmare, specialiștii DSP au o serie de recomandări. „Se recomandă folosirea corectă a prezervativului și numărul de parteneri să nu fie mare. De asemenea, este recomandată folosirea diafragmei la femei. Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală, care netratată poate produce complicații majore. Oricine vine în contact cu o persoana infectată cu sifilis se poate îmbolnăvi”, susțin specialiștii DSP.

Patru vrânceni diagnosticați cu gonoree

 
   De gonoree, o altă boală cu transmitere sexuală, cunoscută și sub denumirea de „blenoragie” sau „sculament”, s-au îmbolnăvit patru vrânceni, cu vârste cuprinse între 15 și 54 de ani. Specialiștii DSP spun că gonoreea este o infecție bacteriană, care se manifestă prin  durere în timpul urinării și puroi în zona organelor genitale. Această boală poate fi contractată de persoanele care fac act sexual neprotejat sau au mai mulți parteneri.
   Specialiștii DSP spun că cea mai bună metodă de prevenție este utilizarea prezervativului. „Cel mai sigur mod de a preveni infecția gonoreică este folosirea prezervativului. Indicat este ca întotdeuna să se aibă prosop personal, să nu se facă schimb de lenjerie intimă și să se evite toaletele în care curățenia lasă de dorit”, recomandă specialiștii DSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?