Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Filme de animaţie, comedie şi acţiune la Balada


   În acest sfârșit de săptămână, sunteți invitați la film pe marele ecran, la cinematograful Balada din Focșani. Sâmbătă și duminică, puteți urmări trei filme noi, pentru toate vârstele. Cei mici sunt așteptați, împreună cu părinții, de la ora 15.00, pentru a vedea filmul de animație, aventuri, comedie „Madagascar 2” (2008), dublat în limba română. „Madagascar 2” continuă aventurile animalelor evadate de la grădina zoologică. Leul Alex, zebra Marty, hipopotamița Gloria, girafa Melman și prietenii lor lemurii reușesc să evadeze de pe insula pe care eșuaseră și, în loc să se îndrepte spre Statele Unite, ajung în Africa. Vocile personajelor principale sunt actorii Chris Rock, Ben Stiller și David Schwimmer. 
   De la ora 17.00, sunteți invitați la comedia neagră „Åžapte psihopați și un câine” (2012). Scrisă și regizată de Martin McDonagh, laureat cu Oscar, comedia are o distribuție de staruri de primă mână, precum Colin Farrell, Sam Rockwell, Woody Harrelson, Christopher Walken, Tom Waits și Olga Kurylenko. Marty (Colin Farrell) este un scenarist care visează să-și ducă la bun sfârșit scenariul „Åžapte psihopați”. Billy (Sam Rockwell) este cel mai bun prieten al lui Marty, actor fără slujbă și hoț de căței cu jumătate de normă, care ține morțiș să-l ajute pe Marty, cu orice preț. Hans (Christopher Walken) este complicele la fărădelegi al lui Billy, un om religios cu un trecut violent. Charlie (Woody Harrelson) este gangsterul psihopat al cărui câine tocmai l-au furat Billy și Hans. Charlie e imprevizibil, extrem de violent și n-ar sta o secundă pe gânduri să ucidă pe oricine ar fi implicat în acest furt. Aventura ia amploare.
   De la ora 19.00 puteți vedea filmul de aventuri și acțiune „Alertă de gradul 0”. Povestea este următoarea: colecționarul Maurice Hunter și Nadia, fiica lui, sunt în Siberia, însoțiți de un ghid rus, în căutarea legendarei Tesla, raza mortală. Prețul unui bilet la film este 5 lei. 
   La Casa de Cultură „C. C. Giurescu” din Odobești, duminică, de la ora 11.00, copiii, dar și adulții, sunt invitați la o animație haioasă, „Hotel Transilvania”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?