Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Puştii de la Viitorul Focşani se vor întâlni cu Gică Hagi şi cehii de la Bohemians Praga


   Cupa E.ON Kinder, cea mai importantă competiție de fotbal pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, debutează astăzi și se va desfășura până pe data de 7 septembrie. Ajunsă la ediția a VII-a,  Cupa „E.ON Kinder” reunește 114 echipe din țară și din străinătate, cele 368 de meciuri programate urmând să fie disputate în 8 locații din municipiul Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Ungheni și Sâncraiu de Mureș. Este pentru prima dată, în cei șapte ani de când se organizează Cupa „E.ON Kinder”, când la start se vor alinia echipe din Cehia, Bulgaria și Ungaria, ceea ce dovedește că faima competiției și interesul de a participa la aceasta au depășit granițele țării noastre. 
   Alături de acestea, la competiție se vor întrece echipe de juniori din Mureș, Prahova, Ilfov, Constanța, Sibiu, Galați, Cluj, Maramureș, Brăila, Argeș, Călărași, Neamț, Vrancea, Bihor, Brașov, Suceava, Vaslui, Timiș, Buzău, Harghita, Bistrița Năsăud și Dâmbovița, precum și municipiul București. La turneul de la Tg. Mureș, județul Vrancea va fi reprezentat de clubul Viitorul Focșani, care va concura cu două grupe de juniori, născuți în anii 2002 și 2003. La categoria 2002, Viitorul Focșani a fost plasată într-o grupă alături de echipele Viitorul Argeș, Junior Cîmpulung Muscel și Nefele București, iar la grupa 2003, Viitorul va întâlni formațiile Kinder Sg. de Mureș, Athletic Bradu și Bohemians Praga (Cehia). Festivitatea de inaugurare a turneului de fotbal pentru juniori va fi una specială și va reuni nu mai puțin de 1.500 de copii – jucători, alături de antrenori și susținători.
   Organizatorul turneului, ACS Kinder și partenerul E.ON România, îi invită pe toți doritorii să participe la acest eveniment ce se va desfășura în nocturnă, miercuri, 4 septembrie, începând cu ora 21.00, pe stadionul Transil din Târgu Mureș, festivitatea urmând să fie încheiată cu un spectaculos foc de artificii. Invitatul special al E.ON România va fi fostul căpitan al Echipei de Aur a României, Gheorghe Hagi, care este un susținător al Cupei „E.ON Kinder”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?