Astăzi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a țării. Temporar va ploua în vestul, nordul, centrul țării, la munte și local în rest. Vor fi mai ales averse însoțite de descărcări electrice, iar izolat, cu precădere în zonele montane, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiuni și 30 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 10 și 19 grade.
Mâine, vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări și în toate regiunile vor fi ploi, mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și de unele intensificări ale vântului. Izolat se va semnala grindină, iar cantitățile de apă vor fi mai însemnate, în special în jumătatea de vest a țării și în zona de munte. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această dată îndeosebi în sudul țării, astfel încât maximele se vor situa, în general, între 22 și 29 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade.
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce în intervalul 9 -22 septembrie, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
MOLDOVA
În primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori normale și chiar peste obișnuitul perioadei, în medie de 22…23 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de mediile multianuale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 12…13 grade. După răcirea vremii anticipată pentru 13…14 septembrie, se remarcă o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 20….22 de grade, reprezentând un regim apropiat de cel normal, doar în nord fiind ceva mai răcoare. Nopțile și diminețile vor fi relativ răcoroase în perioada 14-16 septembrie, cu medii de 10…11 grade, apoi temperaturile vor fi în creștere ușoară.
Ploile vor ocupa suprafețe mai extinse în zilele de 12 și 13 septembrie, când vor fi posibile cantități de apă mai însemnate, precum și în 17 și 18 septembrie. Pentru celelalte zile ale intervalului se așteaptă ploi slabe, cu caracter izolat.