Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Deputatul Tîlvăr: „Iubesc câinii, dar iubesc mai mult oamenii“


   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Învățământ, Åžtiință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților a declarat că a votat Legea privind câinii fără stăpân și crede că este un început bun, dar a susținut că optimismul său „este unul moderat” în ceea ce privește rezultatele acestei legi.
    Deputatul Tîlvăr a susținut că nu va fi niciodată de acord să se vorbească mai mult despre câinii fără stăpân în detrimentul oamenilor, mulți dintre ei aflați în situații speciale și despre care aproape că nu se vorbește deloc. „Cred că este un început bun, dar am un optimism moderat. Oricum, eu nu am să fiu niciodată de acord să discutăm atât de mult despre câinii comunitari și atât de puțin despre sumele exagerat de mici alocate bolnavilor din spitale”, a afirmat deputatul vrâncean.
    Angel Tîlvăr a susținut că ar trebui ca ONG-urile să publice felul în care au cheltuit fondurile pe care le-au primit și cu ce rezultate. „Celor care iubesc maidanezii care ne sfâșie copiii le recomand să viziteze și căminele de bătrâni și nu în ultimul rând cred că ONG-urile care sunt atât de vocale ar trebui poate să-și publice felul în care au cheltuit stipendiile pe care le-au primit și cu ce rezultate. Să nu uităm că cei care azi înjură la Parlament sunt aceiași care se declarau competenți în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân și aceiași care luau câini de la adăposturi și le dădeau drumul pe stradă. Iubesc animalele, iubesc câinii, dar iubesc mai mult oamenii aflați în dificultate, care au nevoie de ajutorul nostru și mă refer aici la oamenii aflați în spitale, cămine de bătrâni și orfelinate”, a precizat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?