Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Şoferul autocarului susţine că ar fi fost orbit de farurile altei maşini


   Åžoferul autocarului bulgăresc, implicat în accidentul de joi dimineață de la Călimănești, nu ar fi respectat timpii de conducere și odihnă. Aceasta este concluzia la care au ajuns lucrătorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier. Ei au constatat că mai multe diagrame tahograf lipseau, semn că șoferul nu a respectat timpii de conducere și odihnă. Åžoferul a fost audiat ieri și a precizat că nu a fost obosit. El a susținut că a fost orbit de farurile altei mașini.

   Polițiștii de la Rutier nu sunt singurii care fac cercetări cu privire la accidentul soldat cu doi morți și 19 răniți, produs joi dimineață la Călimănești. Verificări au făcut și lucrătorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier (ISCTR), fiind găsite mai multe nereguli. Conform diagramelor găsite în mașină, șoferii ar fi parcurs doar 200 de kilometri, lucru imposibil, având în vedere că numai de la Constanța până la Focșani sunt aproximativ 270 kilometri, iar autocarul în care se aflau 77 de persoane a plecat din Bulgaria.
   De asemenea, reprezentanții ISCTR ne-au precizat că în mașină trebuiau să  existe diagramele din ultimele 28 de zile, care nu au fost găsite. Potrivit anchetatorilor, cel mai probabil, șoferul care a provocat accidentul s-a folosit de o altă diagramă. Pentru lucrătorii de la ISCTR este clar însă că șoferul implicat în accident nu s-a odihnit. 
   Firma transportatoare urma să fie amendată, ieri, valoarea sancțiunii fiind  cuprinsă între 4.000 și 8.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din suma minimă  în 24 de ore. „Au fost găsite nereguli la diagrame. Nu au fost găsite diagramele pe ultimele 28 de zile, deși ar fi trebuit să le aibă. Cert este că nu rezultă de nicăieri kilometrii parcurși. Conform diagramelor pe cale le-am găsit, reiese că ar fi parcurs aproximativ 200 kilometri. Este clar că șoferul nu s-a odihnit, practic nu a respectat timpii de conducere și odihnă. Au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și se va aplica o sancțiune contravențională cuprinsă între 4.000 și 8.000 lei cu posibilitatea achitării a jumătate din minim. Am înțeles că va veni și patronul firmei, va ajunge și un interpret și vom discuta”, a precizat Florin Nedelcu, șeful ISCTR.

Aceeași firmă amendată și în urmă cu o lună, pentru aceeași abatere

    Culmea este că reprezentanții aceleiași firme au mai fost amendați și în urmă cu aproximativ o lună, pentru aceeași abatere. Pe data de 21 august, un autocar înmatriculat în Bulgaria, ce aparține aceleiași firme ca și autocarul implicat în accidentul de joi și plin tot cu turiști ucraineni, care se întorceau din vacanță, din Bulgaria, a staționat vreme de câteva ore la intrare în Focșani, pe DN 23. Autocarul a fost oprit în trafic de lucrătorii de la Control Trafic. 
   Autovehiculul care făcea transport ocazional pe ruta Bulgaria – Ucraina a fost oprit întâmplător. În urma verificării diagramelor tahograf s-a constatat că nu au fost respectate perioadele de condus și de odihnă. Societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 4.000 de lei, putându-se achita în 48 de ore, 2.000 de lei. Autovehiculul a fost imobilizat până la plata amenzii, conform procedurilor în vigoare. După ce amenda a fost achitată, turiștii, care au așteptat câteva ore și s-au umplut de nervi, și-au putut continua deplasarea spre casele lor din Ucraina.

Åžoferul ucrainean spune că a fost orbit de farurile altei mașini

    Vineri dimineață, șoferul ucrainean împotriva căruia s-a luat joi măsura obligării de a nu părăsi Focșaniul, a mers la sediul Poliției Rutiere Vrancea. El nu a dorit să spună nimic până când la poliție nu a ajuns și patronul său cu un avocat, dar și un interpret, venit de la Brăila. Abia după orele prânzului, polițiștii vrânceni au putut începe audierile, pentru a afla de la șofer ce s-a întâmplat în clipele dinaintea producerii tragediei.
   Polițiștii au bănuit încă de la început că accidentul s-a produs se fondul oboselii la volan, afirmație susținută și de reprezentanții ISCTR, care ne-au spus că nu s-au respectat timpii de conducere și odihnă. Åžoferul însă, are altă variantă. El le-a povestit ieri polițiștilor vrânceni cum s-a produs nenorocirea. Ucraineanul a susținut că în timp ce se deplasa către Adjud, puțin înainte de a se produce accidentul, a fost orbit de farurile altei mașini, care venea din sens opus. A adăugat că a încercat să se încadreze cât mai pe marginea părții carosabile și a frânat. În acel moment, autocarul s-a răsturnat.
    Chiar dacă aceasta ar fi varianta reală, tot el este răspunzător pentru accident.
Prin urmare, el rămâne în continuare cu interdicția de a părăsi orașul Focșani și țara, până la finalizarea anchetei și stabilirea cu exactitate a cauzei accidentului, asta și în funcție de ce va spune expertul care va verifica autocarul.

Cadavrele celor doi morți, la SML

    Până ieri după-amiază, trupurile neînsuflețite ale celor doi morți nu fuseseră ridicate de la morgă, după cum ne-au spus anchetatorii vrânceni. În ceea ce-l privește pe bărbatul decedat, au fost luate măsurile necesare pentru ca trupul neînsuflețit să fie trimis în Ucraina. Mai greu este în cazul femeii, despre care nu se cunoșteau prea multe detalii, deoarece nici cei din autocar nu aveau informații despre ea.
   Reamintim că accidentul, în care și-au pierdut viața cei doi oameni, iar alți 19 au fost răniți, s-a produs joi, la ora 3.00, pe DN 2 E85, în localitatea Călimănești. Autocarul bulgăresc în care se aflau 77 de oameni, cu tot cu șoferi și translator, s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. În urma impactului, o femeie a murit pe loc, iar un bărbat, care era în stare extrem de gravă, a murit la spital, la scurtă vreme după ce a ajuns acolo. Doar una dintre persoanele rănite a rămas internată pentru o zi, restul fiind lăsate să plece după ce au fost investigate, deoarece rănile suferite nu erau grave.
   Accidentul de joi este cel de-al doilea în care sunt implicați turiști ucraineni și autocare bulgărești care se produce pe raza județului nostru. O tragedie asemănătoare s-a produs anul trecut, în iunie, în afara comunei Măicănești. Din fericire, atunci și-a pierdut viața o singură persoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?