Un grup de obșteni în frunte cu fostul candidat la funcția de președinte al Obștii Coza, Marian Mitică, au făcut plângere penală împotriva actualului președinte al Obștii, Vasile Ursu, pe care îl acuză că ocupă ilegal această funcție de 10 ani de zile. Marian Mitică mai susține că Vasile Ursu nu a făcut nicio informare în care să prezinte ce a făcut cu cei peste 5 miliarde de lei vechi, banii pe care Obștea i-a primit de la APIA și care nu se regăsesc, spune el, în niciuna din activitățile obștii. Vasile Ursu este acuzat de Marian Mitică, fost candidat la funcția de președinte al obștii, că a fraudat alegerile organizate în data de 18 august a.c., alegeri ce au fost contestate în instanță. Vasile Ursu spune că toate acuzațiile care i se aduc sunt nefondate.
Mai mulți obșteni, în frunte cu fostul candidat la funcția de președinte al Obștii Coza, Marian Mitică, au făcut plângere penală împotriva actualului președinte al Obștii, Vasile Ursu, pe care îl acuză că ocupă ilegal această funcție de 10 ani de zile. Marian Mitică susține că Vasile Ursu și Consiliul de Administrație se află ilegal la conducerea Obștii Coza deoarece nu s-au mai organizat alegeri din 2001, iar conform statutului obștii, alegerile se organizează odată la doi ani. „Așa cum am mai spus, Vasile Ursu ocupă ilegal funcția de președinte al Obștii Coza deoarece de zece ani de zile nu a mai făcut niciun fel de modificări privind organizarea alegerilor și conducerea obștii. În acest moment, deținem un certificat eliberat de Judecătoria Focșani în care se arată că ultima modificare cu privire la organele de conducere ale obștii s-a înscris în baza încheierii nr. 43 din 19.09. 2001 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 7640/2001. Acest lucru arată cu certitudine că actuala conducere a obștii se află în ilegalitate de 10 ani, adică din data de 19. 09. 2003, dată la care i-a expirat mandatul care conform Statutului obștii este de doi ani”, a precizat Marian Mitică.
Vasile Ursu mai este acuzat că a nu făcut nicio informare în care să prezinte ce a făcut cu cei peste 5 miliarde de lei vechi, banii pe care obștea i-a primit de la APIA și care nu se regăsesc, spune Mitică, în niciuna din activitățile obștii. „Niciunul dintre obșteni nu a fost informat de conducerea Obștii Coza ce au făcut cu cei aproximativ 5 miliarde de lei vechi primiți de la APIA pentru întreținerea pășunilor. De reținut că aceste lucrări au fost executate, conform spuselor lui Vasile Ursu, de către angajații obștii, ceea ce înseamnă că banii primiți de la APIA puteau fi folosiți în interesul obștenilor, lucru care nu s-a întâmplat. Obștea Coza a încasat 92.401 lei în 2008, 48.749 lei în 2009, 141.620 lei în 2010, 101.646 lei în 2011 și 132.994 lei în 2012. După un calcul simplu rezultă că Obștea Coza a primit de la APIA peste 5 miliarde de lei vechi. De asemenea, obștea a mai încasat și de la agenții economici care au cumpărat masă lemnoasă, de la populația care a plătit trasul lemnelor din pădure și transport. Vrem să știm ce au făcut cei din conducerea obștii cu acești bani. Cu toate că au încasat aceste sume de bani, o parte din obșteni nu și-au primit cota de masă lemnoasă nici până la această dată”, a precizat Marian Mitică. Acesta susține că pentru banii încasați pentru trasul lemnelor și transport „obștea nu a eliberat nicio chitanță”.
Vasile Ursu: Banii de la APIA au fost cheltuiți corect
Contactat de reporterii noștri, Vasile Ursu a precizat că banii de la APIA au fost cheltuiți corect, în interesul obștenilor, precizând că sumele necheltuite se regăsesc în conturile obștii. „Sunt angajați doi muncitori care au făcut lucrările la pășuni. O parte din bani au fost plătiți pe lucrări, mai sunt bani și în cont. Nu este nicio problemă. Noi a trebuit să mai dăm înapoi o parte din bani pentru că au fost niște diferențe la pășuni însă ceilalți au fost cheltuiți corect”, a afirmat Vasile Rusu. Acesta a precizat că o parte din banii Obștii au fost cheltuiți pe diferite lucrări de investiție la nivelul localități, respectiv poduri, podețe, au fost donații pentru școală, biserică dar și pentru Casa Obștii, investiție aflată în derulare.
Referitor la plângerea penală, președintele Obștii Coza spune că nu are nimic de ascuns iar organele de cercetare trebuie să își facă datoria.
Președintele Obștii Coza, acuzat că a fraudat alegerile
Vasile Ursu este acuzat de Marian Mitică, fost candidat la funcția de președinte al obștii, că a fraudat alegerile organizate în data de 18 august a.c., alegeri ce au fost contestate în instanță. În plângere se arată că Adunarea Generală a Obștii Coza a fost ținută cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din statutul obștii, în sensul că adunarea generală trebuia să fie organizată de Consiliul de Administrație al obștii și trebuia să fie comunicată membrilor acesteia cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată.
În plângere se mai arată că această convocare nu a fost publicată într-unul din ziarele din județul Vrancea. „De asemenea, au fost încălcate dispozițiile articolului 19 din statutul obștii, iar alegerile au fost fraudate de către cei care s-au ocupat cu organizarea acestor alegeri având interes să fie câștigător în mod ilegal numitul Ursu Vasile. Fraudarea a constat în faptul că la vot au participat mai multe persoane decât membrii obșteni, s-au făcut buletine de vot suplimentare la xerox fără a fi consemnate în procesul verbal, nu s-a întocmit așa cum era legal un proces verbal al adunării generale, unde să se consemneze rezultatele votului din ziua respectivă, au participat la vot membri ai Obștii de Moșneni Tulnici care nu aveau nicio legătură cu Obștea Coza”, se arată în solicitarea adresată instanței, de anulare a alegerilor de la Obștea Coza.
Ursu susține că alegerile au fost corecte
Contactat de reporterii noștri, președintele Obștii Coza, Vasile Ursu spune că toate acuzațiile care i se aduc sunt nefondate, precizând că alegerile s-au desfășurat corect, la vot participând toți cei care sunt membrii obșteni. „Nu este adevărat că alegerile au fost fraudate. Alegerile din data de 18 august s-au desfășurat conform statutului. Au votat toți cei care sunt membrii obșteni, iar acest lucru a fost supervizat de o comisie din care eu nu am făcut parte”, a precizat președintele Obștii Coza. Acesta spune că a organizat alegeri așa cum cere statutul obștii, din doi în doi ani. „Nu este adevărat că nu am organizat alegeri la doi ani. Există documente din care rezultă că alegerile au fost organizate așa cum cere statutul, din doi în doi ani. Toată activitatea noastră e corectă„, a susținut președintele Obștii Coza. Vasile Ursu recunoaște însă că în organizarea alegerilor s-au folosit listele permanente de la alegerile locale din iunie 2012, dar are și o explicație pentru acest lucru. „Am folosit listele permanente de la alegerile locale cu persoanele din satul Coza, deoarece toți locuitorii satului care au împlinit vârsta de 18 ani sunt membri ai Obști Coza”, susține Vasile Ursu.