O femeie de 33 de ani, din Năruja, va ajunge în fața judectătorilor pentru că practică cea mai veche meserie din lume. Ana Maria F. a fost trimisă în judecată pentru prostituție, activitate pe care o practică din luna octombrie a anului trecut.
Audiată fiind, ea nu a avut nicio problemă să recunoască ceea ce face și le-a declarat procurorilor că nu face acest lucru doar de un an, ci de la vârsta de 18 ani. De asemenea, femeia a spus că strânge zilnic între 50 și 100 lei din practicarea acestei meserii.
Mai multe tinere au fost trimise în judecată pentru astfel de infracțiuni, de la începutul anului, iar unele dintre ele au fost și condamnate cu suspendare de instanța de judecată. În fața anchetatorilor ele au susținut că prostituția este principalul mijloc de existență, neavând locuri de muncă și nici alte ocupații. Învinuitele au recunoscut că, periodic, au întreținut raporturi sexuale contra cost, pentru care percepeau tarife cuprinse între 30 și 50 de lei. Fetele au fost sancționate în nenumărate rânduri, dar nu au plătit niciodată amenzile. Spre exemplu, din 2011 și până în prezent, una dintre femeile condamnate cu suspendare în vara acestui an, a avut pe rolul Judecătoriei Focșani șapte dosare de reexaminare a sancțiunii contravenționale, instanța dispunând transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității.