SC ENET SA Focșani aduce în atenția consumatorilor săi că se vor efectua probe de presiune la instalațiile de încălzire, încărcându-se rețeaua cu apa. Acest demers are drept scop pregătirea rețelei de termoficare pentru începerea noului sezon de încălzire 2013 – 2014. „Facem apel la clienții noștri, pentru a evita incidentele ce pot apărea odată cu încărcarea rețelelor, să se asigure că instalațiile interioare proprii sunt în stare de funcționare și lucrările din interiorul imobilelor sunt finalizate. Rugăm utilizatorii ca în cazul apariției unor defecțiuni să se adreseze personalului punctului termic din zona în care locuiesc”, a transmis azi Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvânt al SC ENET SA. Reprezentanții ENET mai transmit că, din cauza faptului că instalațiile sunt noi, timpul necesar pentru a ajunge la parametrii optimi unei funcționari normale va fi mai mare.
De asemenea, SC ENET SA Focșani mulțumește, în numele clienților săi, autorităților județene și locale implicate în gestionarea și rezolvarea problemei legate de furnizarea gazului de către GDF Suez Energy Romania.