VIDEO şi GALERIE FOTO: Mircea Crăciun, meșterul argintar de la Festivalul Bachus

   Fără nicio îndoială, printre exponatele din cadrul Târgului Meșterilor Populari ce s-a încheiat ieri, pata (explozivă!) de culoare au reprezentat-o cele ale unuia dintre foarte puținii meșteri argintari din România, Mircea Crăciun, din București. Împreună cu soția sa, Mioara Gheorghe, el nu doar că a bucurat ochii trecătorilor cu multicolorele costume tradiționale țigănești, dar a și făcut demonstrații „pe viu”, de confecționare a bijuteriilor din argint sau din diferite alte metale, folosind cele mai rudimentare ustensile. Nu a fost la prima participare la festivalul ce a avut loc în urbea noastră și, precis, nici la ultima. Așa că, dacă ați pierdut anul acesta spectacolul oferit de meșterul argintar, nu-l ratați cu niciun chip data viitoare! Veți privi, vă veți minuna și de ce nu, veți prețui un pic mai altfel bijuteriile hand-made cu care vă împodobiți.

    Cu gesturi sigure, ia o bucată de mangan și începe să-i scobească, pe îndelete, „culcușul” a ceea ce va deveni picătura de argint din care va prinde viață bijuteria. Taie dintr-o monedă străveche, cu chipul Regelui Mihai gravat pe ea. Bucățica o moaie în praf de borax, o așează în gropița dinainte pregătită și aprinde fitilul improvizat al unei sticle, apropiind flacăra de metalul prețios. Își apropie de buze țeava subțire de cupru și începe să sufle în ea, astfel încât temperatura flăcării crește vertiginos, în câteva secunde, la 800 de grade. În jumătate de minut, bucățica de metal nobil devine o biluță mișcătoare de lichid greu, argintiu. Freacă temeinic, cu glaspapir, metalul nivovalei și cel al ciocanului. Ia ca prin miracol picătura de lichid prețios, o pune pe nicovală și, pe măsură ce se răcește, îi dă formă. Cu ciocănituri când mai hotărâte, când mai delicate, după zeci și zeci de bătăi meșteșugite biluța micătoare, strălucitoare s-a transformat într-un inel perfect, numai bun de pus pe degetul subțire al unei domnișoare. 
   „Nicovala și ciocanul țin locul laminorului electric, un aparat pe care-l folosesc cei ce confecționează bijuterii în ateliere. Eu lucrez cum am învățat din strămoși, orice metal. Aur, platină, argint, cupru, bronz, aramă, orice îmi aduce omul și orice dorește el. Am învățat meșteșugul de la părinți, iar părinții de la bunicii pe care i-am apucat și eu, pe vremea când umblau cu căruțele. Am doi băieți și o fată, plus patru nepoți, dar pe copiii mei i-am îndrumat să învețe carte… Nu se pricep la această meserie…”, a spus, fără să se oprească din meșterit, Mircea Crăciun.
    Chiar și sculele pe care le folosește sunt prin ele însele, un spectacol! Foarfeca ce taie metalul provine din trusa unui doctor neamț, din al Doilea Război Mondial. „Se tăia cu ea ghipsul răniților de pe front. Am mai multe feluri de foarfeci, și de mai multe mărimi, fiecare cu folosul ei”, explică. Iar lângă foarfeci, aidoma unui chirurg, și-a așezat în ordine celelalte scule absolut necesare: pile, pensete, clești, șpițul… Iar alături, la fel de ordonate așteptau să devină brățări, inele, cercei, coliere sau pandantive, monede, fâșii roșiatice de cupru, linguri și lingurițe patinate, din argint sau alpaca (un aliaj compus din zinc, cupru și nichel, cunoscut și sub denumirea de „argint german”). „Aceste lingurițe le transform în brățări. Le bag la foc, le bat, le dau foma, întind părțile aceasta de lingură și le gravez. Fiecare model e unicat”, a spus meșterul argintar.

Fustele țigănești au, în 10 centimetri de material, 20 de pliseuri

    Costumele tradiționale țigănești expuse pe pereții standului în care, aplecat peste nicovală, Mircea Crăciun modela bijuteriile, completau în mod pitoresc tabloul oferit trecătorilor. Fustele spectaculoase, bluzele multicolore și baticurile specifice nu doar că bucurau ochiul, ci îndemnau la veselie și optimism, inspirând sentimentul de libertate nestăvilită găsit doar printre componenții șatrelor. Oricine ar fi putut cumpăra unul din acele obiecte vestimentare, sau întreg costumul, acesta având prețul de 1000 de lei. Fustele, în funcție de model, costau între 300 și 400 lei. Destul de scumpe pentru buzunarele omului obișnuit, însă foarte prețioase, a explicat Mircea Crăciun. 
   „Materialele unor fuste sunt aduse din India, la noi nu se găsesc. Altele sunt confecționate dintr-un material de bumbac ce se vindea pe vremuri la magazinele sătești, cu 3,5 – 4 lei. Au cam 50, 60 de ani vechime. Pliseurile acestor fuste sunt făcute manual, până acum ceva vreme nu exista nicio mașină care să le facă. Acum mai sunt și e un pic mai ușor. În 10 centimetri de material sunt 20 de pliseuri, vă dați seama că e foarte migăloasă confecționarea unei astfel de fuste. Mai mult, se folosește foarte puțin mașina de cusut, cele mai multe cusături sunt realizate tot manual”, a detaliat Mircea Crăciun.