Panică printre angajații și pacienții aflați în incinta Spitalului Comunal Vidra, duminică seara. Izolația cablurilor electrice dintr-o doză din holul Secției de Pediatrie a ars, fapt care a fost observat și sesizat la 112. „Stația de Pompieri Vidra a fost anunțată că la Spitalul comunal din localitate a izbucnit un incendiu. Două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă au ajuns imediat la fața locului, unde au constatat că ardea izolația cablurilor electrice dintr-o doză. Începutul de incendiu a fost observat imediat de personalul de la locul de muncă, iar pagubele au fost în limitele găsite. În urma verificărilor efectuate, s-a constat că, cel mai probabil, efectul termic produs la o doză suprasolicitată a stat la baza acestui eveniment petrecut pe holul Secției de Pediatrie. Nu s-a impus evacuarea ocupanților clădirii pe timpul intervenției și nici nu s-au înregistrat victime”, ne-a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
La spitalul din Vidra sunt folosite calorifere electrice pentru încălzirea saloanelor, inclusiv a celor din Secția Pediatrie unde se aflau patru femei care născuseră. „Nu a fost un incendiu ci un scurtcircuit la o doză, care s-a remediat. Nu a fost nicio pacientă transferată la Focșani. Încă nu am dat drumul la căldură pentru că încă folosim calorifere electrice”, ne-a declarat Mirela Cotea, managerul Spitalului Comunal Vidra.
A ars un container la Focșani
Tot duminică, pompierii au mai stins un incendiu izbucnit în Focșani. Incendiul a fost anunțat la o locuință de pe strada Viilor, iar când au ajuns acolo, pompierii au constatat că nu ardea nicio casă, ci un container din plastic. Din cauza fumului și căldurii degajate în timpul arderii, s-a deteriorat peretele unei magazii din lemne pe o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat în urma depozitării cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Pompierii de la Vidra au mai avut o intervenție și sâmbătă. Ei au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu la gospodăria lui Dumitru P. din localitatea Irești, comuna Vidra. Cel mai probabil din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile a ars acoperișul unei anexe, construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați și s-au degradat pereții din chirpici ai construcției.