Ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, consideră că România a îndeplinit cu succes toate cerințele sistemului Schengen și că ar fi trebuit să fie deja membră, precizând că de la 1 iulie 2014 Italia va prelua președinția UE și „va face tot posibilul pentru a atinge acest important rezultat”.
„Poziția noastră este foarte clară: credem că România a îndeplinit cu succes toate cerințele sistemului Schengen, credem că România ar fi trebuit să fie deja membră a Schengen, de ceva vreme. Sperăm că acest lucru se va întâmpla foarte repede. Italia va prelua președinția UE de la 1 iulie 2014 și vom face tot posibilul pentru a atinge acest important rezultat. În Italia avem o mare comunitate de români, estimată la peste un milion de persoane, care s-au integrat cu succes și sunt parte a societății noastre. Nu vedem nicio problemă pentru o aderare completă în Schengen a României”, a spus Brasioli.
Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen a fost inclusă pe agenda Consiliului JAI din decembrie 2013, însă în condițiile în care mai multe țări, între care Olanda, așteaptă raportul MCV, care nu va fi publicat până atunci, este puțin probabil ca subiectul să mai figureze pe agenda reuniunii, întrucât pentru luarea unei decizii este nevoie de unanimitate.