Era să mă împiedic de el la ieșirea din Tribunalul Vrancea. S-a uitat la mine cu ochi triști, aproape lăcrimând. S-a dat un pas mai în spate și și-a îndreptat în continuare privirea către ușa de la intrarea principală a instanței. Oare ce putea aștepta un cățel în fața instanței? „Cred că a venit să își caute dreptatea aici!”, îmi spune zâmbind o cunoștință. Sau poate își așteaptă stăpânul intrat la Tribunal sau poate vrea să le transmită un mesaj oamenilor din această locație… Cert e că Azorel nu s-a dezlipit minute bune de intrarea în instanță. Nici atunci când o mulțime de oameni a ieșit din Tribunal nu s-a lăsat intimidat ci s-a dat din calea lor lăsând capul în jos, la fel de trist ca la început. Am plecat și l-am lăsat să se oglindească în continuare în luciul ușilor de Tribunal. S-a privit îndelung în ușile ca oglinzile, așa cum mulți oameni nu o pot face. Cu siguranță că nu dorința de a cerși o bucată de pâine îl reținea în fața locației, ci mai degrabă o cauză legată de suflet sau poate cine știe…? Am simțit însă că aceste animale care de multe ori își scot colții, pot dărui lacrimi…
