În fiecare zi văd pensionari care își drămuiesc bănuții în fața magazinului de pâine, îi văd scotocind prin coșurile magazinelor cu haine second hand, îi văd cu ochii triști și lipsiți de putere. Îi respect pentru că au fost o generație de sacrificiu și mor de dragul lor pentru că uneori îmi amintesc de bunicii mei. Mă gândesc cu groază că într-o zi voi ajunge și eu ca ei, că poate nu voi mai avea puterea să alerg să îmi procur cele necesare vieții și voi ajunge la mâna altora. Nu i-am văzut niciodată pe pensionari îmbuibați, cu haine scumpe sau cu portofelele burdușite de bani. Și totuși…
Zilele trecute mă aflam într-un magazin de încălțăminte din preajma Pieței Moldovei. Un magazin cu produse românești, atât din piele naturală cât și din imitație. Mă gândeam la câți bani mai am în portofel pentru că mi-ar fi trebuit o pereche de încălțări comode. Prețul? Pentru o încălțăminte din piele nu era mare, dar… În timp ce mă uitam la o pereche de pantofi, în magazin intră un bătrânel mărunțel, plin de viață, care a mers țintă la o pereche de încălțări de pe raft. S-a uitat atent și s-a văzut pe chipul său că i-ar fi plăcut modelul. Vânzătoarea l-a informat că sunt din piele, iar clientul a întrebat de preț. „Ce? 90 de lei? Sunt prea ieftini doamnă, eu caut ceva mai scump!”, s-a auzit glasul pensionarului. Chiar dacă gestionara i-a explicat că marfa este achiziționată direct de la producător, care este de origine română, aceste detalii nu l-au impresionat de bărbatul care s-a întors și a plecat. Și părea că i-ar fi plăcut pantofii, până să afle prețul….
Nu mă gândeam vreodată că există un produs prea ieftin pentru un pensionar. M-am gândit atunci la bunica mea, pentru care 90 de lei reprezintă aproape jumătate din pensie… Chiar dacă m-am mirat să o aud și pe asta, m-am bucurat în sinea mea că sunt și pensionari care o duc bine…
