Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Directorii trebuie să întocmească portofolii şi CV-uri


   Directorii unităților de învățământ din județ vor trebui să-și întocmească portofoliu și CV, pe care să le poată prezenta în orice moment Ministerului Educației. Existenta portofoliului și a CV-ului este ultimul trend impus managerilor de unități de învățământ, care a fost făcut cunoscut în cadrul unei consfătuiri ce s-a desfășurat de curând la Constanța, la care a participat inspectorul pentru management școlar Radu Emil. „Ar trebui să aveți, ca directori, un portofoliu. O să vină poate reprezentanți din partea Ministerului Educației și o să vi-l ceară. Am fost la consfătuire la Constanța și ni s-a spus că cei din Minister vor trece pe la școli să vadă dacă directorii au un portofoliu care să cuprindă decizia, cu CV-ul și o listă cu un opis al legislației”, a transmis inspectorul școlar Radu Emil.
   De asemenea, se discută ca în fiecare școală să funcționeze Serviciul de Control Managerial Intern, care presupune existența unor proceduri privind acționarea în diferite situații, inclusiv în ceea ce privește programul „Cornul și laptele”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?