Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Marian Oprişan despre descentralizare: Instituţiile trebuie puse în directă legătură cu cetăţeanul


   Președinții Consiliilor Județene, membri în cadrul Comitetului Director al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), au discutat, ieri, despre descentralizare. La întâlnire a fost prezent și vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Întâlnirea a avut loc în Salonul Alb de la Senatul României. 
   Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Marian Oprișan, a declarat, ieri, la Consiliul Director al UNCJR, că cele mai mari avantaje ale descentralizării sunt legate de faptul că instituțiile trebuie puse în directă legătură cu cetățeanul. „De exemplu, cetățeanul, dacă este nemulțumit de prestația unei instituții, cum ar fi Direcția Agricolă, Direcția Sanitară sau Agenția de Prestații Sociale, în raport cu interesele sale, el nu mai trebuie să facă, așa ca până acum, drumul spre capitala țării, să se ducă la doamna ministru sau la domnul ministru să-și rezolve problema, să scrie un memoriu și așa mai departe. De data asta nu, vine la primarul municipiului sau la președintele Consiliului Județean”, a spus Marian Oprișan, la Palatul Parlamentului.
   Președintele UNCJR a precizat că proiectul cu privire la descentralizare este aproape finalizat și ar putea fi prezentat vineri premierului Victor Ponta. „Descentralizarea este un proces care va fi realizat cu asigurarea integrală a resurselor financiare pentru exercitarea competențelor. Este un pas uriaș în reforma administrativă”, a precizat Marian Oprișan. El a adăugat că speră ca regionalizarea să fie realizată în anul 2015.
   Prezent la întâlnire, vicepremierul Liviu Dragnea a lansat invitația Colegiului Director al UNCJR ca, pe parcursul săptămânii viitoare, să aibă o dezbatere legată de descentralizarea sistemului sanitar, împreună cu responsabili din Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.
   La ședința Comitetului Director al UNCJR s-a hotărât ca în cadrul Biroului UNCJR Bruxelles să își desfășoare activitatea și Uniunea Comitetelor Regionale din Moldova, asociație cu care UNCJR are, în derulare, un parteneriat.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?