Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

A furat un cal ca să aibă cu ce ajunge la Nereju


   Un tânăr din Andreiașu de Jos s-a ales cu dosar penal după ce a plecat la Nereju călare, dar nu pe calul lui, ci al vecinului. Constantin Costel H., de 18 ani, a luat din grajdul unui vecin un cal, drept pentru care a fost acuzat de furt și violare de domiciliu, chiar dacă ulterior a restituit animalul.
   Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pe numele tânărului, fapta s-a petrecut în noaptea de 6 spre 7 iunie. Tânărul ar fi intrat în curtea vecinului său pe poarta neasigurată, a pătruns în grajd, de unde a luat calul, cu care a plecat apoi la Nereju. A doua zi, băiatul a dat cabalina unei persoane, ca să o restituie proprietarului.
   În fața procurorilor, la audieri, Costel a recunoscut fapta. A susținut că se afla sub influența băuturilor alcoolice și trebuia neapărat să ajungă la Nereju, dar cum nu avea la îndemână un alt mijloc de transport, a fost bun și calul.
   Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?