Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Marian Oprişan: Descentralizarea va fi însoţită de asigurarea integrală a resurselor financiare


   Vicepreședintele PSD și președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan a arătat că descentralizarea va fi însoțită de asigurarea integrală a resurselor financiare. „Descentralizarea administrației publice este un pas pe care România trebuie să îl facă pentru a se alinia țărilor cu tradiție democratică din Europa. La nivelul administrației locale sunt cunoscute cel mai bine problemele cetățenilor, iar deciziile trebuie să fie luate cât mai aproape de aceștia. În urma discuțiilor, s-a hotărât descentralizarea unor instituții din subordinea ministerelor Sănătății, Agriculturii, Mediului, Culturii, Muncii, Tineretului și Sportului, Transporturilor și Educației. Unul dintre lucrurile importante care au fost stabilite la întâlnirile unde s-a discutat proiectul descentralizării se referă la asigurarea finanțării pentru aceste instituții. Astfel, transferul de competențe la nivelul local va fi însoțit de asigurarea integrală a resurselor financiare, de la bugetul de stat”, a declarat Marian Oprișan.
   Liderul UNCJR a mai arătat că în procesul de descentralizare „este necesar ca primarul și președintele de consiliu județean să dobândească mai multe competențe, prin transferul unui plus de atribuții în sarcina acestora, etapizat și dând răgazul necesar implementării și conștientizării de către populație a acestor competențe”. Oprișan a declarat că „buna administrare și transparența conferă legitimitate structurilor locale și regionale și sporește încrederea cetățenilor în acestea”, adăugând că are convingerea că și România poate să realizeze cu succes, beneficiind de sprijinul UNCJR, procesul de descentralizare. 
   Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România a precizat că cele mai mari avantaje ale descentralizării sunt legate de faptul că instituțiile sunt puse în directă legătură cu cetățeanul. „De exemplu, cetățeanul, dacă este nemulțumit de prestația unei instituții, cum ar fi Direcția Agricolă, Direcția Sanitară sau Agenția de Prestații Sociale, în raport cu interesele sale, el nu mai trebuie să facă, așa ca până acum, drumul spre capitala țării, să se ducă la doamna ministru sau la domnul ministru să-și rezolve problema, să scrie un memoriu și așa mai departe. De data asta nu, vine la primarul municipiului sau la președintele Consiliului Județean”, a spus Marian Oprișan.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?