Duminică se vor disputa ultimele jocuri din cadrul ligii de minifotbal amator Vrancea, competiție ajunsă la etapa a XIV-a. Liderul, Voința DEEP SERV pornește cu prima șansă în fața celor de la Jess Caffe, în timp ce ocupanta locului secund, Sanorom Bolotești va evolua împotriva echipei Flex Café. La sfârșitul turului de campionat, locurile 1-8 se califică în play-off, iar locurile 9-17 participa în play-out. Campioana sezonului 2013-2014 va fi desemnată în urma unei grupe semifinale la care vor participa primele 4 echipe clasate la finalul jocurilor din play-off.
Altfel, locul 1 va avea 3 p, locul 2 – 2p, locul 3 – 1 p și locul 4 – 0p. După desemnarea campioanei, vor demara jocurile din Cupa României organizată la nivel local la care vor participa echipele calificate în play-off (locurile 1-8) și echipele clasate pe locurile 9-12 din play-out. Viitoarea campioană, alături de câștigătoarea Cupei României, vor reprezenta județul Vrancea la turneele naționale organizate de Federația de minifotbal din România în vara anului 2014.
Programul celor patru întâniri (duminică):
ora 15: Total Solutions – Altdorf Tehnik,
ora 16: FC Pantzer – 22 Grade,
ora 17: Voința DEEP SERV – Jess Caffe,
ora 18: Sanorom Bolotești – Flux Café,
ora 19: Dr.Gsm&Global Proiect – Teomax. Sordi di Cristo a stat.
Aseară, după închiderea ediției noastre, s-au disputat partidele: Dedeman – Sporting Car Media, Amicii – Fabrica de imagine și G.S.Mobile – PromoStore.
Voința DEEP SERV are revanșa cu OZ-ER Bacău
Campioana ligii de minifotbal Vrancea, Voința DEEP SERV Focșani va disputa vineri, 8 noiembrie, de la ora 19.00, partida amicală cu vicecampioana Romaniei în 2013, OZ-ER Bacău. Jocul se va disputa la Baza Sportivă EnergoSport (Pasarela Odobești). În partida-tur, jucată săptămâna trecută la Bacău, formația locală, OZ-ER s-a impus cu 1-0. Oficialii Voinței au confirmat ieri organizatorilor Cupei Unirii de la Iași, participarea la turneul din ianuarie 2014. E a patra prezență a echipei Voința DEEP SERV la un turneu national, la ultimul focșănenii reușind să se claseze pe un onorabil loc II, după ce în finală au cedat cu scorul de 5-1 în fața celor de la Design Construct Brașov, superioritatea celor din Brașov fiind evidentă.