Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Isărescu: BNR mai are puţin loc de reducere a dobânzii


   BNR mai are „ceva” loc de reducere a dobânzii de politică monetară, după tăierea de 1,25 puncte din acest an, dar măsuri mai consistente de relaxare au spațiu larg pe partea rezervelor minime obligatorii, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. „Dacă este vorba de câmpul nostru de manevră, am zis că mai este încă ceva, cu definiție restrânsă a politicii monetară, adică doar rata dobânzii. Dacă introducem și rezervele minime obligatorii, mai este câmp bunicel”, a afirmat șeful băncii centrale. 
   Guvernatorul BNR a arătat că așteaptă de la bănci continuarea reducerii dobânzilor la creditele în lei, mai ales pentru companiile performante. „Deciziile trebuie să fie bine cumpănite (…) Prefer o întârziere din partea lor decât să coboare dobânzile și apoi să revină sau să ia decizii ulterioare de creștere. Pe orice canal de transmitere a politicii monetare, accept o anumită întârziere”, a adăugat Isărescu. 
   El a arătat că mesajul BNR nu e neapărat legat de a crea o tendință impusă, fiind mai degrabă în interesul băncilor comerciale să coboare mai repede dobânzile la credite, pentru că indicatorii lor depind de soldul creditării. „Deci este în interesul lor, asta ca să dispară orice comentarii că le dăm indicații. Cunoaștem foarte bine datele sistemului bancar româneasc și dea aceea am spus că este în interesul băncilor să coboare cât mai repede și până la nivelul la care cerera de credite se va revigora. Eu, personal, cred foarte mult că cererea scăzută a fost determinată și de costul ridicat”, a continuat șeful băncii centrale. 
   El a criticat băncile cu nivel mare de credite neperformante că tratează similar atât clienții buni, cât și clienții rău-platnici.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?