Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Pompierii au stins 3 incendii în mai puţin de 24 de ore


   Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au intervenit miercuri și joi dimineață, pentru localizarea și lichidarea a trei incendii. 
   Prima solicitare a fost primită miercuri, în jurul orei 15.00, și anunța producerea unui incendiu la acoperișul locuinței lui Dorel E. din Lepșa, comuna Tulnici. La fața locului s-au deplasat reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tulnici, care au acționat cu o autospecială de stins incendii. De asemenea, alte două echipaje, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Stației de Pompieri Vidra, au ajuns la fața locului. A ars acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 120 metri pătrați, și s-au degradat planșeul, pereții din două dormitoare și camera centralei termice, construite din plăci de OSB și rigips. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile”, au transmis pompierii.   
   Aproape de miezul nopții, pompierii au fost sunați din nou. De această dată intervenția a avut loc în Focșani, iar pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins deșeurile textile aflate în interiorul unei clădiri dezafectate din Focșani, situată pe strada Cuza Vodă. Locuitorii din zonă au observat fumul și au apelat numărul unic de urgență 112. 
   Ieri dimineață, în jurul orei 06.30, un echipaj cu o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a acționat, în colaborare cu serviciul voluntar pentru situații de urgență al comunei Popești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria Arghirei T., din Terchești, comuna Popești. „Cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spații închise, au ars acoperișul unei magazii, construit din lemn cu învelitoare din tablă și șindrilă, pe o suprafață de 10 mp și o leasă de porumb. Din fericire, s-a împiedicat propagarea incendiului la casa de locuit aflată în imediata apropiere a anexelor gospodărești”, au adăugat pompierii vrânceni. 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?