Ediția: Marți 18 martie 2025 Nr. 6837
Ediția: Marți 18 martie 2025 Nr. 6837

Arest prelungit pentru „haiducul“ Medrea


   Magistrații Tribunalului Vrancea au respins recursul lui Adrian Alexandru Medrea, formulat împotriva hotărârii Judecătoriei Focșani prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă o lună. Bărbatul, din București, este acuzat că l-a prădat de omul de afaceri Constantin Gîrboiu de 20.000 lei. „Instanța a respins recursul”, a precizat Carmen Danțiș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.
   La termenul care a avut loc ieri, învinuitul a fost asistat de un apărător ales. Bucureșteanul a spus că nu vrea să mai dea declarații și că le menține pe cele date până la acest moment în fața instanței. Avocatul apărării s-a arătat nemulțumit de cursul anchetei și a precizat că de la momentul în care al său client a fost arestat, nu l-a mai întrebat nimeni, nimic. Mai mult decât atât, apărătorul a susținut că în dosar nu sunt probe concludente împotriva lui Medrea, motiv pentru care acesta ar putea fi cercetat și în stare de libertate.
   Procurorul de ședință a arătat că tânărul a mai comis și în trecut fapte penale, pentru care a fost condamnat, iar în ceea ce privește ancheta, în prezent se face expertiza criminalistică și au loc audieri de martori, iar pe măsură ce vor fi descoperite noi probe, învinuitul poate fi readus la audieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?