Agentul șef principal Ion Cherciu este șeful Postului de Poliție din comuna Străoane. Este în slujba cetățeanului de 29 de ani și se apropie de pensionare. Nu știe cum va fi atunci când nu va mai lucra pentru oameni, dar crede că cel puțin o perioadă îi va fi foarte greu. Chiar dacă este polițist de atâta amar de vreme, spune că nu s-a săturat de această meserie. Crede că „dacă îți iubești meseria, trebuie să o și respecți”. În fiecare zi vine la serviciu cu drag și alături de colegii săi, agent principal Mircea Jipianu, agent Valentin Angheluță și agent Cătălin Voinea, încearcă pe cât posibil să rezolve problemele cetățenilor și să le dea acestora sentimentul de siguranță de care au nevoie.
Monitorul de Vrancea și-a propus să vi-i prezinte, în fiecare joi, pe șefii posturilor de poliție din localitățile județului. Nu ratați edițiile viitoare!
Agentul șef principal Ion Cherciu, șeful Postului de Poliție din comuna Străoane, este un polițist care își iubește cu adevărat meseria. Este în slujba cetățeanului de 29 de ani, adică din anul 1984 și mai are puțin până la pensie. Nu știe cum va fi atunci când nu va mai lucra pentru oameni, dar crede că cel puțin o vreme îi va fi foarte greu să se obișnuiască.
Și-a început cariera la Postul de Poliție din comuna Sihlea. A lucrat acolo 5 ani, 2 zile și 7 ore. O comună cu o situație operativă grea, o comună în care a învățat meserie. De acolo a plecat la Tănăsoaia, unde a fost șef de post 4 ani și jumătate. Își amintește că oamenii erau mai liniștiți și creau mai puține probleme. În anul 1994 s-a mutat cu munca la Străoane, unde a fost șef de post până în 2005. Timp de două luni a fost la Cîmpineanca, apoi la Panciu și la Fitionești, iar din decembrie 2008 a revenit la Străoane, unde îl găsim și astăzi. „Comuna Străoane este o comună destul de grea. Sunt destul de multe fapte comise cu violență, iar principala cauză este consumul de alcool. Acum lucrurile s-au mai linștit. În ultima perioadă nu am mai înregistrat fapte întrucât o bună parte dintre cetățeni sunt plecați în afară„, explică agentul șef principal Ion Cherciu.
Două crime care au zguduit comuna
Șeful de post își amintește și de infracțiunile grave din comuna pe care o păstorește. Este vorba de două crime, care au îngrozit comunitatea și care la momentul în care au fost comise au creat panică printre cetățeni. „De când sunt la Străoane au fost două infracțiuni de omor. Una în anul 1997. Un tânăr și-a omorât mama și tatăl. Totul s-a întâmplat din cauza băuturii. I-a lăsat morți în casă și a spus prin comună că părinții lui au fost mâncați de lupi pe Dealul Ireștiului. Atunci eram plecat la Brăhășești pentru că aveam mai multe mandate. Când am revenit mi-a spus cineva ce a spus această persoană despre părinții ei. Am fost anunțați că sunt morți în casă. Bănuiam că el este și în timp ce mă îmbrăcam gândeam vorbind. El a primit 25 de ani de închisoare”, își amintește șeful de post.
O altă faptă care a îngrozit comunitatea din cauza cruzimii cu care a fost comisă a avut loc pe data de 1 mai 2012. Atunci, un bărbat din localitate a fost tâlhărit și apoi aruncat de viu într-o fântână de doi copii și un adult, care acum sunt după gratii. În acea vreme, posturile de poliție nu mai existau. La post era un singur polițist, care avea program de 8 ore, iar în restul timpului erau patrulele, care nu reușeau să acopere toate zonele pe care le aveau. Lipsa polițiștilor le-a dat „aripi” infractorilor, care au comis cumplita crimă fără nicio reținere. „Înainte de fapta asta mă tot gândeam că unul dintre suspecți trebuie arestat. Sâmbătă am aflat de faptă. A fost căutat și nu dădeau de el. Am spus că nu plec de lângă fânână până nu-l scot de acolo. Am băgat cangea, l-am agățat și după aceea au intrat pompierii și l-au scos. Era un băiat liniștit. Mai consuma alcool, dar nu a creat niciodată probleme”, a mai povestit șeful de post.
Despre situația de acum din comună, Ion Cherciu spune că este mult mai bine. Numărul infracțiunilor, cel puțin al furturilor, a scăzut. Åeful de post crede că acest lucru se datorează și numărului mai mare de polițiști care sunt la post, dar și activităților pe care le desfășoară. „Acum situația este mult mai bună. Cel puțin la furturi avem scăderi. Desfășurăm tot felul de activități astfel încât să putem ține lucrurile sub control. Și noaptea ieșim prin comună pentru a vedea ce se întâmplă” a adăugat șeful de post.
Un alt caz care l-a impresionat a avut loc la Tănăsoaia. Este vorba de o bătrână violată. Pe vremea aceea aproape totul ținea de flerul polițistului. Dacă știa ce să facă ca să dea de infractor îl prindea, dacă nu, nu. Așa l-a prins și pe violatorul bătrânei. Îi era rușine să o întrebe ce s-a întâmplat, dar nu a uitat că trebuie să rezolve cazul. „Am aflat de caz și am mers la ea să o întreb dacă a fost violată. Îmi era oarecum rușine pentru că eram tânăr, ea în vârstă. Nici măcar nu știa ce înseamnă cuvântul viol. Mi-a povestit și am început să caut autorul. Atunci lucrurile stăteau altfel. Nu era cu probe și alte cele. A fost o recunoaștere din grup. Aveam niște emoții de nedescris pentru că asta era singura cale de a demonstra cine este autorul. Bătrâna a fost cea care l-a recunoscut. Pe vremea aceea era mult mai greu pentru un polițist să dovedească o faptă. Atunci totul ținea de fler și de cum te descurcai tu. Mereu le spun și colegilor să fie calmi și să facă lucrurile încet, ca să le facă bine”, mărturisește polițistul.
„Problemele trebuie să fie rezolvate atunci când se întâmplă”
În ceea ce-i privește pe cetățeni, Ion Cherciu spune că relația dintre el și aceștia este una bună. „Oamenii sunt deschiși și discută cu noi pentru că am impus un respect. Cel mai important este să fii deschis cu ei și să le soluționezi plângerile, nu să le spui că astăzi, că mâine și să nu mai faci nimic. Eu am obiceiul să intervin și atunci când problema despre care îmi spune un om nu este de competența mea. Este normal să faci ceva atunci când omul vine și îți spune că are o problemă cu o altă persoană. Îmi notez și chiar dacă nu există plângere vorbesc cu persoana respectivă și găsim o soluție. Problemele trebuie rezolvate atunci, nu trebuie să fie amânate”, mărturisește agent șef principal Ion Cherciu.
Este de părere că omul este capabil să înțeleagă și consideră că o amendă mare nu rezolvă problema. Omul mai degrabă înțelege de vorbă bună. În plus, sunt și oameni cărora este suficient să le bată obrazul ca să înțeleagă că nu au făcut ceva bine. „Am încercat să-i învăț și pe colegii mei să facă la fel și așa vreau să-i învăț în continuare cât voi mai fi în sistem. Am ajutori excepționali care își fac treaba așa cum trebuie”, a adugat șeful de post. Omul și polițistul Ion Cherciu este apreciat și de superiorii săi pentru tot ceea ce face.
Șeful Poliției orașului Panciu, comisarul șef Teodor Dumitrache, ne-a spus că Ion Cherciu este un om foarte responsabil și serios care „își face meseria din pasiune și din dragoste față de semeni”. În ceea ce privește activitățile preventive, șeful de post spune că acesta au un foarte mare efect. „Activitățile preventive au un foarte mare efect, iar acest lucru reiese din rezultatele pe care le avem. Și noaptea mergem prin comună să vedem ce se mai întâmplă. Noi beneficiem și de sprijinul autorităților locale foarte mult. Domnul primar ne ajută de fiecare dată cu plăcere. Nu contează că este zi sau noapte, dumnealui este mereu prezent”, spune Ion Cherciu.
Își iubește atât de mult meseria încât nici atunci când este în concediu nu renunță să treacă zilnic pe la postul de poliție să-și salute colegii, să-i întrebe ce probleme au și să bea o cafea cu ei. „Mereu trec pe la ei pentru că îmi sunt foarte dragi. Prin mâna mea cred că au trecut vreo 30 de ajutori și poate că au învățat câte ceva și de la mine. Vârsta te calmează. Îi înțeleg că ei mai fac și alte lucruri pentru că sunt tineri și îi ajut atât cât pot”, explică agent șef principal Ion Cherciu.
„Știu că mi-am neglijat familia”
Munca de poliție nu înseamnă opt ore după care pleci acasă. Înseamnă mult mai mult și implică mult mai multe activități, care uneori ocupă și timpul liber. Recunoaște că și-a neglijat familia, dar nu-și face reproșuri. „Știu că mi-am neglijat familia, dar nu mi-am reproșat asta. Eu mi-am ales această meserie și trebuie să o fac așa cum trebuie. Soția știa cu ce mă ocup atunci când ne-am căsătorit și a înțeles ce implică asta. Atunci când este de muncă muncesc, iar când trebuie să-mi petrec timpul cu familia îl petrec. Meseria de polițist este o meserie pe care dacă o iubești trebuie să o și respecți. Din munca de poliție cel mai mult îmi place activitatea penală. Îmi amintesc și acum de un caz de la Sihlea. Unei persoane i se furase o butelie. Era mult pe atunci și puțini aveau așa ceva. Vreo trei zile am alergat și am găsit bunul. I l-am adus păgubitei și m-a pupat de bucurie. Este o satisfacție foarte mare. Pur și simplu îți dau lacrimile când vezi atâta bucurie la un om pe care ai putut să-l ajuți „, a mai spus Cherciu.
Ion Cherciu este tatăl a doi copii. Cel mare a terminat Facultatea de Teologie, iar acum este la master. Cel mic mai are puțin până la examenul maturității. Ar vrea să devină polițist. Tatăl crede că nu i se potrivește această meserie, dar dacă asta își va alege îl va susține și-i va împărtăși din experiențele sale astfel încât să fie un bun polițist.