O femeie de 34 de ani, din Galați, care a ajutat mai mulți pușcăriași, printre care și pe soțul său, să înșele trei bătrâne din Focșani prin metoda „accidentul”, a fost arestată. Din verificări a rezultat că victimele Emiliei Lăcrămioara Predescu sunt Smaranda C., de 82 de ani, din Focșani, care a fost înșelată de 1.200 de lei, Aneta C., de 76 de ani, care a rămas fără 2.000 lei, și Sanda Z., de 64 de ani, care a fost înșelată de 17.000 lei. Gălățeanca a comis faptele în vara acestui an.
Potrivit oamenilor legii, victimele au fost înșelate după ce au fost anunțate că rudele lor au avut accidente de circulație și au nevoie de bani. Sumele au fost depuse în conturi, de unde au fost scoși de Emilia Lăcrămioara Predescu. Oamenii legii ne-au spus că persoanele care le-au sunat pe femeile înșelate, dându-se drept comisari de poliție sau avocați, sunt încarcerare, iar printre acestea se numără și soțul femeii din Galați, care a fost arestată.
Miercuri, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Focșani, cei de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea, sprijiniți de colegii de la Galați, au efectuat percheziții la domiciliul suspectei, dar și la Penitenciarul Galați. Oamenii legii au găsit în casa femeii 24.000 de lei. Banii au fost ridicați, iar după finalizarea anchetei vor fi înapoiați păgubitelor. „La data de 26.11.2013 polițiștii focșăneni au reținut-o pe P. Emilia Lăcrămioara, de 34 ani, din municipiul Galați, care în perioada august – septembrie 2013, la solicitarea mai multor persoane aflate în Penitenciarul Galați, s-a prezentat la mai multe oficii poștale, de unde a ridicat diverse sume de bani expediate în conturile indicate de aceștia, de C. Smaranda de 82 ani (1.200 lei), C. Aneta, de 76 ani (2.000 lei), Z. Sanda, de 64 ani (17.000 lei) toate din municipiul Focșani, victimele unor infracțiuni de înșelăciune prin metoda accidentul. Suspecta a fost depusă în arestul IPJ Vrancea. În urma percheziției organizate la domiciliul suspectei, polițiștii au găsit suma de 24.000 lei, sumă care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor„, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader. Suspecta a ajuns ieri în fața magistraților vrânceni cu propunere de arestare preventivă. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Femeia care a dat cea mai mare sumă de bani, respectiv Sanda Z., a fost sunată de un așa-zis „comisar de poliție”, care i-a spus că fiul ei are nevoie de bani pentru că a fost implicat într-un accident rutier. Femeia nu a stat pe gânduri și a spus că dă banii ceruți. După ce s-au înțeles la telefon, la ușa femeii a sunat o persoană care s-a recomandat ca fiind „șoferul comisarului”. Acesta a spus că a venit după bani, iar femeia i-a dat 17.000 lei! Abia după ce a dat banii, aceasta s-a gândit să-și sune fiul. După discuția cu acesta, ea și-a dat seama că a fost înșelată. Atunci a sunat la poliție și a reclamat fapta. Se pare că banii au fost depuși într-un cont bancar, fiind apoi scoși de gălățeancă, care avea legături cu infractorii aflați în Penitenciarul Galați.
Metoda „accidentul” a făcut foarte multe victime. Nu doar în Vrancea, ci în întreaga țară. Polițiștii au mers din ușă în ușă și i-au informat pe cetățeni despre acest mod de operare al infractorilor, însă unii dintre ei s-au lăsat păcăliți.