Pentru a preveni anumite afecțiuni, dar și pentru a diagnostica în fază incipientă unele boli grave, specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea recomandă vrâncenilor să se prezinte cel puțin o dată pe an la medicul de familie, pentru a-și face un set de analize uzuale. Acestea diferă în funcție de vârstă, sex, dar și de starea de sănătate a pacientului. „O analiză foarte importană este hemoleucograma completă. Ea măsoară cantitatea de hemoglobină, numărul de globule albe și roșii, precum și numărul de trombocite. Poate evidenția în funcție de valori diferite infecții acute sau afecțiuni ale ficatului și splinei. O valoare crescută a VSH-ul, care este viteza de sedimentare a hematiilor, poate semnala prezența infecțiilor, a bolilor autoimune sau a celor cardiovasculare ori a cancerului. Colesterolul și trigliceridele sunt importante deoarece valorile lor mărite pot provoca un infarct miocardic sau accident vascular cerebral”, recomandă specialiștii DSP.
O altă analiză care trebuie să fie făcută este măsurarea nivelului zahărului din sânge, mai exact glicemia. Valorile crescute ale glicemiei pot indica prezența diabetului zaharat de tip II. Specialiștii recomandă și testarea valorii calciului din organism, în special în cazul femeilor. „Åi starea ficatului se poate afla cu ajutorul unor teste de sânge. Bolile de ficat pot fi indicate de nivelul crescut al bilirubinei și al transaminazelor. La rândul lor, valorile modificate ale ureei și ale creatininei semnalează o problemă renală”, mai spun specialiștii DSP.
De asemenea, foarte recomandată este și efectuarea unei ecografii abdominale anual, deoarece prin această metodă pot fi depistate tumorile benigne sau maligne, dar și alte afecțiuni în stadiu incipient.