15 elevi de clasa a X-a de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani s-au întors recent din Å¢ara Galilor, unde au avut parte de cea mai interesantă experiență culinară din viața lor, o experiență 100% britanică, care i-a impresionat de-a binelea.
Cu îndemnul „Yes, of course”, elevii au învățat lucruri noi despre arta gastronomică, lucruri care cu siguranță le vor fi de mare folos în eventualitatea în care vor opta pentru o carieră în domeniu. Cel mai mult însă, adolescenții au rămas impresionați de locurile pe care le-au vizitat și despre care își vor aduce aminte cu siguranță mult timp de acum înainte, după cum spun chiar ei. „Cel mai mult mi-au plăcut oamenii de acolo, mi-a plăcut cum s-au comportat cu noi. Mi-a plăcut lucrul din bucătărie. Am învățat multe rețete culinare și multe rețete de-ale lor, din bucătăria lor. Mi-au plăcut vizitele culturale, dar cel mai mult mi-a plăcut orașul Liverpool, a fost cel mai frumos oraș pe care l-am vizitat vreodată. Păstrez legătura cu cei de acolo, pentru că am format un grup pe o rețea de socializare. Pe viitor mi-ar plăcea să lucrez acolo pentru că este un loc minunat”, a precizat Paul Dobrilă, elev în clasa a X-E la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani.
Cu aceleași impresii pozitive s-au întors acasă și alți elevi din grupul celor 15 care au beneficiat de schimbul de experiență pe teme culinare, ce a avut loc în Å¢ara Galilor. „Civilizație, locuri noi, oameni care știu ce înseamnă respectul, prietenoși. Chiar dacă am avut mici probleme, ne-au ajutat, ne-au oferit explicații. Am văzut roata de la Liverpool, muzeul trupei Beatles, unde am aflat istoria lor, barul unde au cântat. Am aflat lucruri noi despre viața lui Elvis Presley, locul unde a cântat John Lenon Imagine, dar și camera albă cunoscută de toată lumea și stadionul pe care credeam că nu îl văd niciodată”, a spus Monica Gheorghiță, elevă în clasa a X-a H.
Lecții de design în gastronomie
Aspectele de natură culinară au fost cele mai importante pentru elevii care au mers în Å¢ara Galilor pentru a învăța meserie, pentru a deveni la rândul lor profesioniști în arta culinară. Elevii au învățat secretele patiseriei, dar și cât de important este designul și imaginația în această profesie.
Nu a fost neglijată nici partea de comunicare. Elevii au reușit să comunice în limba engleză, ceea ce, de asemenea, le-ar putea fi de mare folos în carieră, căci cunoașterea unei limbi de circulație internațională este vitală la orice loc de muncă în afara granițelor țării, dar mai cu seamă în domeniul culinar. „A fost o experiență minunată pentru copii, în care au învățat lucruri noi și au văzut lucruri minunate și au venit înapoi mai bogați atât din punct de vedere lingvistic cât și din punct de vedere al experienței în tehnologia culinară și patiserie-cofetărie. Au avut și ore de sală, de tehnica servirii, au servit în restaurantul Rendez Vous ce aparține Colegiului și în care au putut intra în contact cu consumatorii. Preparatele sunt făcute de către elevi, sub îndrumarea profesorilor din bucătărie, cu un design extraordinar și servite de către elevi. Merg pe principiul autofinanțării, dar totul este de înaltă clasă”, a spus profesoara Corina Vișan, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani.
Cei 15 elevi de clasa a X-a, din cadrul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, au pătruns tainele artei culinare la Colegiul Cambria, Yale Campus din Wrexham, Å¢ara Galilor, în cadrul unui proiect „Leonardo Da Vinci”. Toate costurile cu transportul, cazarea, dar și cu formarea elevilor participanți au fost cofinanțate în cadrul proiectului. Alături de elevii focșăneni au fost profesoarele Corina Vișan și Rodica Dogaru.
În ianuarie 2014, în fluxul trei al proiectului, vor pleca în Å¢ara Galilor, tot la Colegiul Cambria, alți 15 elevi. În această perioadă ei participă la cursuri speciale, unde află mai multe informații lingvistice și culturale.