Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Cod Galben de ninsori și vânt


  Județul Vrancea este sub atenționare meteo Cod Galben de ninsori viscolite și intensificări ale vântului. Avertizarea emisă de meteorologi a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 07.00, și va expira sâmbătă, la ora 14.00. Potrivit meteorologilor, „în intervalul menționat, în zona de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, apoi și în celelalte masive. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 km/h și pe crestele înalte de peste 100 km/h, viscolind zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55…60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse”
 Odată cu emiterea acestei atenționări au fost luate măsuri pentru informarea membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și de înștiințare a comitetelor locale pentru situații de urgență, în special a celor din zona de munte. „În consecință, se va dispune instituirea serviciului de permanență la sediul primăriei cu personal instruit și se va monitoriza cu maximă atenție evoluția fenomenelor meteorologice pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență. Totodată, se vor pune în aplicare planurile existente la nivelul comitetului local pentru situații de urgență și se va acționa în conformitate cu acestea, precum și în conformitate cu procedurile operaționale specifice”, a precizat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. 
  Aseară a avut loc o videoconferință, ocazie cu care s-a discutat despre pregătirile pentru iarnă. Au participat membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și au fost stabilite măsurile ce trebuie luate de autorități. Astfel, la nivelul Secției de Drumuri Naționale au fost relocate majoritatea utilajelor de deszăpezire către zona de munte, vizată de avertizarea de Cod Galben. De asemenea, la nivelul Companiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale s-a stabilit că dacă utilajele din Vrancea vor fi insuficiente, vor fi relocate vehicule de la secția de drumuri naționale din Bacău.
 Temperaturile din termometre au scăzut considerabil în ultimele zile, mai ales pe timpul nopții. Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Stației Meteo Focșani, cel mai frig a fost miercuri, la Adjud, unde temperaturile au scăzut până la -7 grade Celsius. În aceeași zi, dar la Focșani, minima a fost de -6,5 grade. Și ieri a fost frig. La Focșani minima a fost de -5,6 grade.  
Ieri dimineață a fost și ceață, iar pe mai multe drumuri din județ s-a circulat destul de greu, deoarece vizibilitatea a fost redusă. Întrucât și în diminețile următoare va fi ceață, după cum spun meteorologii, polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu atenție. Poliția Rutieră atenționează din nou că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. 
Oamenii legii îi mai sfătuiesc pe șoferi să adapteze permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic. Astfel, chiar dacă vă aflați în localități sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheață, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții este mult mai mare. O altă recomandare este aceea de a evita acționarea bruscă a sistemului de frânare și a mecanismului de direcție, deoarece autovehiculul poate derapa. De asemenea, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, polițiștii de la Rutier recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculul din față, pentru a putea opri în condiții de siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?