Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: 2013, un an cu reuşite pe plan sportiv pentru UMO Serv


   Åži în anul 2013 firma UMO Serv a premiat performanța și a fost alături de sportul vrâncean, alături de copii și tinerii talentați. Compania de securitate și protecție apreciază munca, eforturile și rezultatele sportivilor pentru că și ea, ca și sportivii, se bazează pe aceleași valori: seriozitate, ambiție, disciplină și muncă. Un bun exemplu de parteneriat pentru performanță, care se dorește a fi cât mai îndelungat, este judoka Albert Florea, multiplu campion național și medaliat la competițiile internaționale de judo, care este sponsorizat de UMO Serv.
   Compania este alături de acest talentat sportiv încă din anul 2012, ajutându-l să aibă toate resursele materiale necesare pentru a face performanță, alături de valoarea și ambiția sa de care dă dovada pe tatami, atât în concursuri cât și la antrenamente. Un alt sportiv sponsorizat de UMO Serv în acest an este și Georgiana Cociorbă, o tânără karateka de la Clubul Sportiv Kazumi Panciu, care a participat cu rezultate foarte bune la Campionatul European de Karate Shotokan din Ungaria,  desfășurat în luna aprilie. 
   Cu acest prilej, între Clubul Sportiv Kazumi din Panciu și UMO Serv s-a semnat un parteneriat de imagine, pentru că UMO Serv își dorește să fie permanent alături de sportivii vrânceni care au evoluții deosebite la competițiile naționale și internaționale. Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2013 pentru UMO Serv a fost organizarea celei de-a XI-a ediții a Memorialului „Aurel Câmpeanu” la judo. A fost din nou un bun prilej de a cinsti memoria profesorului Aurel Câmpeanu, unul dintre cei mai importanți antrenori vrânceni de judo. Competiția a fost una dintre cele mai mari organizate în județul Vrancea în acest an, la care au participat peste 350 de sportivi, un număr mai mare decât cel de la ediția din 2012, de la cele mai importante cluburi de judo din țară. Participanții au concurat la categoriile Under 11, Under 13 și Under 15 ani.
   UMO Serv a fost alături de judo și la Adjud, unde a sponsorizat prima ediție a Memorialului „Ionică Ciupitu” care a adunat pe tatami peste 100 de judoka din 8 județe din țară. Competiția s-a adresat tinerilor de la categoriile Under 9, Under 11, Under 13 și Under 15 și continuă tradiția acestui sport olimpic în orașul Adjud. UMO Serv se implică în activitățile sportive și sprijină tinerii talentați din județul Vrancea deoarece consideră că munca depusă la competiții sau antrenamente, seriozitatea și valoarea lor sunt principalele atribute, atât pentru performanță cât și pentru viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?