Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Prognoza meteo. Ce temperaturi vor fi astăzi în ţară


   În cea mai mare parte a teritoriului, valorile termice vor fi în jurul celor normale ale perioadei, iar la deal și la munte se vor situa chiar peste mediile climatologice, informează Administrația Națională de Meteorologie.
   În schimb în nord-vest și centru local vremea va fi rece, cu temperaturi negative chiar și ziua. Cerul va avea înnorări temporare în estul și sud-estul țării, însă doar pe arii restrânse în Dobrogea vor mai fi precipitații slabe, mixte, cu precădere la începutul zilei. În zonele joase de relief din vest, nord-vest și centru va fi nebulozitate stratiformă și condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5…-4 grade în estul Transilvaniei și 6…7 grade în Subcarpații Moldovei și în Dealurile Crișanei; minimele termice se vor încadra între -8 și 1 grad, mai coborâte în depresiuni, spre -12 grade.
 LA MUNTE

   Temperatura aerului va crește ușor, în special la valorile diurne, care se vor situa ușor peste mediile climatologice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Carpații Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi și în depresiuni noaptea se vor fi condiții de ceață, asociată cu chiciură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?