Ediția: Luni 17 martie 2025 Nr. 6836
Ediția: Luni 17 martie 2025 Nr. 6836

Doi dintre tinerii arestați pentru furt de motorină vor în libertate


   Doi dintre tinerii anchetați într-un dosar de furt de combustibil din rezervoarele camioanelor parcate pe drumurile de pe Valea Milcolvului au cerut judecătorilor de la Judecătoria Focșani, ieri, eliberarea sub control judiciar. Cererile au fost respinse. „Respinge cererea de liberare provizorie înregistrată la nr. 14322/231/2013, formulată de petentul Lovin Vasilică Laurențiu, în prezent aflat în Arestul IPJ Vrancea, ca neîntemeiată”, se arată în hotărârea pronunțată ieri de magistrații Judecătoriei Focșani, care nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Sentința este aceeași și în cazul lui Grigore-Georgian Blăniță. 
   Cei doi tineri, alături de Cătălin Ciobanu, din județul Galați, au fost arestați pentru furt. Ei au fost depistați chiar în timp ce transportau cu mașina combustibilul furat din rezervoarele camioanelor. Cei trei tineri au fost prezentați în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru audieri, ulterior fiind reținuți pe bază de ordonanță.  
   În urma primelor verificări s-a stabilit că aceștia se deplasau prin localitățile de pe Valea Milcovului, respectiv Odobești, Broșteni, Mera, Reghiu și Andreiașu, iar acolo unde observau camioane sau alte autovehicule parcate, sustrăgeau din rezervoare motorină. Din primele verificări a rezultat că circa 400 de litri de motorină au fost sustrași în acest mod. În total, cei trei tineri ar fi acționat de opt ori. O parte din motorină a fost vândută cu patru lei per litru, unor cunoștințe. De la Andreiașu, unul dintre ei a sustras dintr-un autovehicul și un radiocasetofon. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?