Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Conflicte între elevi, aplanate de polițiștii locali


   Polițiștii locali au desfășurat, în perioada 9-15 decembrie, activități de prevenire a infracționalității, dar și de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Focșani. În perioada menționată, ei au legitimat și avertizat verbal 30 de persoane, care erau predispuse la comiterea unor fapte antisociale.  
   În aceeași perioadă, polițiștii locali i-au supravegheat și pe elevii mai multor unități de învățământ de pe raza municipiului Focșani, iar acolo unde a fost cazul au luat și măsuri. Potrivit unei informări a Poliției Locale Focșani, au fost legitimați șapte elevi de liceu, care s-au luat la harță cu colegi de-ai lor și i-au înjurat ori jignit. Persoanele implicate în astfel de incidente au fost avertizate verbal, iar dacă situația se va repeta, vor fi aplicate și sancțiuni. Polițiștii au dat 8 sancțiuni contravenționale. În șapte dintre cazuri a fost vorba de avertismente, iar într-un alt caz s-a aplicat o amendă în cuantum de 50 de lei  pentru pătrunderea fără drept în incinta unităților de învățământ și escaladarea gardului de către unii elevi pentru a ajunge la cursuri. 
   În aceeași perioadă, polițiștii locali i-au avut în vedere și pe oamenii străzii, care ziua apelează la mila publicului, ei fiind trimiși la Adăpostul de Noapte, întrucât temperaturile sunt scăzute. „Au fost supravegheate grădinițele de pe raza municipiului Focșani și locul de joacă amenajat pentru copii- în Parcul Mihai Viteazul din municipiul Focșani.  În timpul executării serviciului de patrulare, polițiștii locali au constatat faptul că în intersecția străzii Cuza Vodă cu strada Mărășești un panou metalic stătea să cadă, fiind deplasat din poziția inițială. Acesta a fost asigurat  pentru a nu pune în pericol viața pietonilor și a participanților la trafic. De asemenea, au fost ridicate semnele de circulație căzute în zona sensului giratoriu de pe strada Brăilei și strada Bucegi”, au transmis polițiștii locali. 
   Tot în perioada 9-15 decembrie, polițiștii locali au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, respectiv 34 de avertismente și 15 amenzi în valoare de 2.210 lei, conform prevederilor legale în vigoare privind circulația pe drumurile publice, pentru parcare neregulamentară, respectiv în locul rezervat persoanelor cu handicap, dar și pentru nereguli privind parcările de reședință. De asemenea, polițiștii locali au mai făcut verificări și cu privire la autorizațiile de construire, persoanele care nu aveau astfel de documente fiind somate să intre în legalitate. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?