Ediția: Duminică 16 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Duminică 16 martie 2025 Nr. 6835

Judecătorii Tribunalului Vrancea şi-au publicat DECLARAŢIILE DE AVERE


   Judecătorii de la Tribunalul Vrancea sunt norocoși. Unii dintre ei au moștenit imobile sau terenuri, iar alții au reușit să pună un ban deoparte. Veniturile din salarii au fost pe măsura funcției.  

   Printre judecătorii care au câștigat cel mai bine în perioada 2012-2013 se numără președintele Tribunalului Vrancea, judecătorul Costică Diță. Acesta a scris în declarația de avere că a câștigat din activitatea de judecător 125.165 de lei. Magistratul a mai predat și la o facultate de Drept, din activitatea didactică câștigând 1.042 de lei. Soția sa, Mirela Diță, de asemenea magistrat la Tribunalul Vrancea, a avut, conform declarației de avere, un venit total de 98.789 lei din activitatea de judecată, iar din activitatea de formator la Școala Națională de Grefieri încă 1.134 de lei. Din funcția de locțiitor al președintelui Biroului Electoral Județean, la alegerile din 2012, a câștigat 4.500 de lei. La toate aceste venituri de adaugă alocațiile celor doi copii. Soții Diță nu au făcut investiții în perioada 2012-2013. Rămân cu un teren intravilan în Focșani, cumpărat în 2007, și cu casa construită în municipiu în anul 2008. Mai dețin două autoturisme, respectiv un Renault și un Chevrolet, dar au și datorii la bancă, în cuantum de 82.000 de euro.
   Judecătoarea Aneta Bordea, de la Secția penală a Tribunalului Vrancea, nu a făcut nici ea investiții în ultima perioadă. Deține, în devălmășie cu o altă persoană, un teren agricol, dobândit în urmă cu mai bine de 10 ani, două terenuri intravilane, două apartamente, două case de locuit, un apartament în capitală și o magazie. Tot în același mod mai deține și două tractoare și un autoturism Dacia. În 2012, judecătoarea a vândut un apartament cu 26.000 de lei. Ea a câștigat în total 92.251 lei din activitatea de judecător. Deține două depozite bancare, dar nu se precizează în declarația de avere când au fost deschise și în ce monedă.

Judecătoarea Bucur și-a luat teren în Tulcea și Focșani
     
   Silvica Mirela Bucur, judecătoare în materie civilă, a obținut din salarii 82.997 lei, mai mult decât soțul său, care lucrează la Consiliul Concurenței și care a câștigat în aceeași perioadă 72.000 de lei. Judecătoarea Bucur a făcut investiții în 2013, achiziționând un teren intravilan în județul Tulcea și unul în Focșani. În 2009 a moștenit un teren intravilan. Ea deține un apartament cumpărat în 2002 și o casă, pe care a moștenit-o în 2009. Soții Bucur dețin un autoturism VW din 2001. Judecătoarea a contractat un împrumut în 2013, deși mai avea încă două. Ea s-a împrumutat de 35.000 de lei, pe care trebuie să îi achite până în 2018. Alți 50 de mii de lei, împrumutați în 2009, au data scadentă anul 2016, iar 40 de mii de lei trebuie plătiți până în 2015.
   Judecătoarea Adriana Copaci, de la Secția de Contencios, deține 8 terenuri, șapte dintre ele moștenite și doar unul cumpărat, bunuri ce au intrat în proprietatea familiei în perioada 2002-2008. Mai deține o casă de locuit, moștenită de soț, un spațiu comercial, de asemenea moștenit, o casă cumpărată în 2002 și un apartament în Brașov, luat în 2011. În proprietatea judecătoarei se mai află și un autoturism Audi. Magistrata are și datorii la bănci. Adriana Copaci a câștigat în ultimul an mai mult decât soțul său, Mihail Copaci, șeful Casei de Asigurări de Sănătate. Ea a încasat 104.581 lei, iar soțul 84.086 lei. 
   Carmen Cotea, judecător în materie civilă, a câștigat din activitatea de judecată 91.767 lei. Aceasta deține de mai mulți ani un teren agricol, unul intravilan, o casă de locuit construită în 1998 și o alta din 1978, un autoturism VW și un Audi. Judecătoarea a și economisit, depunând la bancă, în trei conturi, în total 44 de mii de lei. La capitolul datorii, a consemnat trei credite, două la bănci și unul la CAR. 
   Judecătoarea Emilia Dumitrache, de la Secția penală, nu a făcut nici investiții, nu a luat nici împrumuturi în 2013. Are în proprietate două terenuri intravilane și un teren agricol, o casă și două apartamente, o mașină Peugeot. Magistratul are totuși  două credite la bănci, ambele pe zece ani, scadente în 2016, respectiv 2020, în cuantum de 9.500 de euro și aproximativ 47.000 de lei. Judecătoarea Dumitrache a câștigat din activitatea de la Tribunal 114.728 de lei.
   Silva Duță, magistrat de contencios, a moștenit în 2012 o curte, o vie și un teren,pe lângă altele zece terenuri cumpărate. Mai deține două apartamente și o casă în Focșani, o casă la Broșteni și una la Lepșa și o curte pentru construcții. Are o mașină Renault, o Dacie și o remorcă, active financiare în cuantum de 450 mii lei și un împrumut la bancă de 70 de mii de euro, de care va scăpa în 2026. Judecătoarea a obținut din salarii 110.872 lei, iar soțul său, care este inginer silvic, 63.452 lei, la care se adaugă 470 de lei din expertize judiciare.

Mariana Croitoru și-a construit casă
 
   Vicepreședinta Tribunalului Vrancea, judecătoarea Mariana Croitoru, și-a construit casa în 2013. Alte investiții nu a mai efectuat, dar a rămas cu terenul intravilan cumpărat în 2001 și cu apartamentul din București, cumpărat în 2004. De asemenea, judecătoarea mai deține două autoturisme, un Opel și un Renault, are datorii de 45.000 de euro, împrumutând de la o persoană fizică 4 mii de euro. Vicepreședinta Tribunalului a obținut din activitatea de judecată 97.025 de lei, iar de la alegerile din 2012 alți 5.000 de lei, ea fiind președintele Biroului Electoral Județean. Familia Croitoru a obținut din închirierea apartamentului din capitală 3.000 de lei. Salariul soțului, care este preot, a fost de 16.227 lei.
   Judecătorul Vasile Culiță deține, potrivit ultimei declarații de avere, un teren agricol, o pădure moștenită de soție la Vaslui, un teren moștenit la Iași și unul intravilan, cumpărat, în Focșani, toate fiind dobândite cu ani în urmă. De asemenea, mai deține o casă în Focșani, pe care a construit-o, și un autoturism VW. În 2008 a împrumutat de la bancă 58.000 de euro, iar din salarii a încasat 92.324 lei.
   Mariela Dibuș, judecătoare de contencios, nu a făcut nici ea investiții în 2013, dar rămâne cu bunurile dobândite în anii anteriori, adică un teren și o casă la Lepșa, un apartament în Focșani, un VW și un Ford. Deține un depozit bancar deschis în 2010, cu 5.420 de euro. În ultimul an a realizat un venit total de 110.900 de lei.
   Viorica Neacșu deține două terenuri curți-construcții la Vînători și o casă de locuit în aceeași localitate și două autoturisme Opel. Ea și-a deschis un cont de economii în 2013, în valoare de 32.000 de lei. În 2010 a luat împrumut 77.000 de euro, scadent în 2020. Judecătoarea a obținut venituri în valoare de 85.178 de lei.
   Rodica Neagu, de la Secția Penală, deține o vie, un apartament în Focșani și o casă la Bolotești. Veniturile sale salariale au fost în ultimul an de aproximativ 100 de mii de lei.
   Simona Florica Nicolau a câștigat ca judecător 161.676 lei, dar nu a făcut investiții în ultimul an. Deține două apartamente, un autoturism Renault și un depozit bancar cu 20.000 de euro.

Datorii la CAR Justiția

   Judecătoarea Mariana Popa și-a cumpărat două terenuri în 2013. Are casă, o Skoda și o remorcă, iar la sfârșitul anului 2012 a vândut o casă și un teren la Adjud, pe care a luat 38 de mii de euro. În 2013, judecătoarea a luat împrumut de la bancă 70.000 de lei, cu termen scadent în 2018. Judecătoarea Popa a obținut, conform ultimei declarații de avere, 89.536 lei din salarii. Soțul său, care este ofițer la o unitate militară, a încasat 24.316 lei. La alegerile din 2012 a făcut parte dintr-un birou electoral, activitatea fiindu-i remunerată cu 9.632 de lei.
   Sonia Adriana Roșu a făcut un CAR în 2013. Deține un teren în Focșani din 2007, două apartamente, un spațiu comercial și o casă de locuit, o mașină Nissan, un Opel și o rulotă. În 2012 a împrumutat de la o persoană fizică 20.000 de lei, pe care trebuie să-i achite în 2015, iar de la CAR Justiția 5.000, respectiv 10.000 de lei. A obținut 96.360 de lei din activitatea de judecată, în timp ce soțul său, care lucrează la APIA, a încasat 30.576 lei.

Judecătoarea Manole i-a cumpărat garsonieră fiului 

   Victoria Manole i-a cumpărat fiului său, în 2013, o garsonieră în București. Rămâne cu cele 6 terenuri pe care le-a dobândit fie prin moștenire, fie prin cumpărare, cu două case, un apartament în Focșani, 2 autoturisme Renault, o Dacie și un tractor. În 2013 a lichidat un cont în valoare de 54.402 lei, dar deține alte două conturi, care însumează circa 50 de mii de lei. Victoria Manole a câștigat în ultimul an 96.433 lei.
Daniela Matache, judecătoare în materie penală, deține două fânețe și două terenuri arabile, o casă de locuit în construcție și un VW. Are două credite de refinanțare, scadente în 2016, unul în valoare de 14.300 de euro, iar celălalt de 5.340 de euro, dar și o ipotecă, scadentă în 2038, de 50.000 de euro. În ultimul an, judecătoarea realizat venituri de 101.677 lei de la Tribunal, iar de la Școala Națională de Grefieri de 495 de lei. Soțul său a câștigat de la Consiliul Județean Vrancea 19.259 de lei, iar de la Ministerul Dezvoltării Regionale 33.137 de lei. 
   Judecătorul Dorel Hărăbor a realizat venituri de 114.434 lei. Nu a cumpărat nici case, nici terenuri, dar a rămas cu cele pe care le are, respectiv două terenuri agricole, o casă în Vulturu, un apartament în Focșani și un Mercedes din 2004. În 2011 a făcut un împrumut pe șase ani, în valoare de 87.253 lei.

Judecătorul Holbea a economisit

 
   Romică Holbea a economisit în 2013. El a deschis două depozite bancare, unul cu 10.273 dolari și un altul cu 46.731 lei. Terenuri nu deține, dar are un apartament din 2003, conduce un BMW din 2009. De asemenea, mai deține un cont curent deschis în 2003, cu 2.300 de lei, un depozit în euro cu 36.180 de euro și un cont de economii de 1.135 de lei. Judecătorul a obținut în ultimul an 90.366 lei, iar de la alegerile din 2012 suma de 5.426 de lei.
   Familia de judecători Jelea a moștenit mai multe bunuri în 2013. Dinu Jelea, judecător la Tribunalul Vrancea, deține împreună cu soția, care este magistrat la Judecătoria Focșani, un teren în municipiu, o casă și două apartamente moștenite anul trecut. Cei doi dețin și un autoturism Citroen. În 2013 au vândut un garaj mobil, pe care au luat 5.000 de lei. La capitolul active financiare cei doi stau foarte bine, ei deținând șase depozite bancare, însumând circa 40 mii de euro și aproximativ 20 mii de lei. Dinu Jelea a obținut în ultimul an din activitatea judiciară 71.966 lei, iar soția sa Oana a câștigat 61.676 lei. Dinu Jelea a mai obținut din activitatea didactică 400 de lei.
   Elena Sandu deține un teren în Panciu și o casă. În 2006 a contractat un împrumut de 20.000 de euro, pe 20 de ani. A obținut din activitatea de judecată 85.598 lei. Rodica Savin deține trei terenuri, două apartamente în Focșani și un Ford. În 2013 a vândut un alt Ford, pentru 4.000 de euro. Judecătoarea deține trei depozite bancare în cuantum total de aproximativ 40.000 de lei. Venitul din activitatea de judecată a fost de 94.118 lei. 
   Florentina Timofte a realizat venituri în cuantum de 92.428 lei, dar nu a făcut investiții. Deține un teren la Vînători, o casă în aceeași localitate, două mașini, un  Renault și un Nissan. În 2007 a contractat un credit ipotecar pe 20 de ani, în valoare de 70.000 de euro, și un altul pe zece ani, scadent în 2021, de 41.200 de euro. De asemenea, judecătoarea are în concesiune de la primăria Vînători două terenuri pe 49 de ani. 
Viorel Voineag nu a cheltuit nici el în ultimul an. Deține un teren intravilan în Focșani, dar și o casă. Potrivit declarației de avere nu deține mașină. Începând cu 2008, a făcut patru împrumuturi, dintre care trei la bănci, ultimul fiind de la o persoană fizică. Magistratul va avea de restituit la bancă, până în 2033, suma de 68.804 euro, până în 2030 suma de 30.600 de euro și anul acesta 21.000 de euro. Tot în 2014 va restitui și cei 8.000 de euro pe care i-a împrumutat de la o persoană fizică. Voineag a câștigat din activitatea de judecată 89.656 lei, din activitatea de formator la Institutul Național de Magistratură  6.520 de lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii, tot ca formator, 8.867 de lei. Judecătorul a mai primit și drepturi salariale restante, de pe vremea când era judecător în București, în cuantum de 3.669 de lei.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?