Vasile Davidoiu, bărbatul acuzat că a sustras mai multe bijuterii de aur dintr-o casă din Petrești, va rămâne încă o lună în arest. Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au solicitat instanței de judecată prelungirea măsurii arestului preventiv, cererea fiind admisă. „Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive înregistrată la nr. 20/231/2014 luată față de inculpatul Davidoiu Vasile, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani. (…) dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului – (…) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, (…) pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 12.01.2014, până la data de 10.02.2014 inclusiv”, se arată în decizia pronunțată ieri de magistrații Judecătoriei Focșani, care nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Reamintim că din verificările efectuate până acum s-a stabilit că Davidoiu ar fi lucrat în apropierea casei părții vătămate cu ceva timp înainte de a da spargerea. Într-o zi de duminică, proprietara a plecat de acasă pe la orele prânzului, iar când s-a întors la domiciliu și-a găsit casa vraiște, iar bunurile de valoare lipseau. Anchetatorii au precizat că autorul a intrat în locuință după ce a spart un geam și a luat tot ce a găsit de valoare, în special bijuterii, pe care apoi le-a vândut pentru a face rost de bani. Potrivit unor surse, bărbatul a reușit să vândă o mare parte din cantitatea de aur furată, respectiv câteva sute de grame. De asemenea, potrivit acelorași surse, mai multe bijuterii au fost recuperate.
Anchetatorii fac în continuare verificări pentru a identifica toate persoanele care au cumpărat aur de la Davidoiu. Sursele noastre ne-au spus că ancheta se va extinde, iar cei care au cumpărat aur de la bărbat, deși știau că provine dintr-o infracțiune, ar putea fi cercetați penal.