Doi bărbați din comuna Dumitrești sunt cercetați pentru furt calificat. Oamenii legii spun că cei doi au intrat în casa unei localnice, de unde au furat bunuri și produse alimentare, în valoare de 800 lei. Fapta a fost comisă în luna decembrie a anului trecut, iar polițiștii au reușit să le probeze faptele abia acum.
„La data de 8 ianuarie a.c., ora 19.00, polițiștii din Dumitrești i-au depistat pe F. Ilie Auraș, de 25 ani și pe T. Ion, de 56 ani, ambii din localitate, care la data de 10.12.2013 au pătruns în locuința lui D. Nina, de unde au sustras mai multe bunuri alimentare în valoare totală de 800 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate cu suspecții în stare de libertate”, ne-au transmis polițiștii.