Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Vrancea nu a primit în plus nicio doză de vaccin antigripal


   Deși vaccinurile antigripale sunt aproape epuizate în Vrancea, județul nostru nu a primit stocuri suplimentare. Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că două județe, care epuizaseră stocurile de vaccin, au primit alte doze prin redistribuire. „Din datele existente de la direcțiile de sănătate publică județene, doar două județe au epuizat stocurile inițiale. Pentru a preveni apariția disfuncționalităților, Ministerul Sănătății a început redistribuirea vaccinului între direcțiile de sănătate publică. Astfel, cele două județe au primit, prin redistribuire, cantitatea solicitată de vaccin pentru a putea continua campania de vaccinare a persoanelor la risc. În condițiile actuale, stocurile existente la nivelul întregii țări pot asigura, potrivit estimărilor specialiștilor, vaccinarea populatiei la risc până la sfârșitul lunii ianuarie”, se arată în comunicatul de presă emis de minister.
    Reprezentanții DSP Vrancea ne-au declarat că județul nostru nu a primit nicio doză de vaccin, deși stocurile sunt pe epuizate. În Vrancea, de la debutul campaniei de imunizare au fost vaccinare peste 7 mii de persoane. La nivel național au fost vaccinate antigripal 375.682 persoane din grupe la risc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?