Deși în scădere ușoară față de intervalul precedent, valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele specifice acestei perioade din an în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în nordul țării, unde izolat va ninge slab, mai ales la munte. Vântul va avea intensificări în zona montană, unde la rafală, ziua, se vor depăși 70-80 km/h, dar trecător și la cote mai reduse și în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, mai ridicate, spre 13 grade în Oltenia, iar cele minime vor avea valori de la -13 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 3 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea pe arii restrânse se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.
La București, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, deși valorile termice vor scădea ușor față de intervalul precedent. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade, mai scăzută în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea vor fi condiții de ceață.
MARÅ¢I
În țară, valorile termice vor fi mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă din an în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile vestice, la deal și la munte. În cursul zilei cerul va fi variabil, apoi nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile vestice și nord-vestice. Va fi ceață, posibil asociată cu burniță, mai ales noaptea, local în zonele joase din sudul și din estul teritoriului și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar și în sudul Banatului și al Crișanei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade, iar cele minime între -14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 5…6 grade în Dealurile de Vest.