Ediția: Sâmbătă 15 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Sâmbătă 15 martie 2025 Nr. 6835

Judecat pentru port ilegal de… coasă


   Un bărbat din Vulturu a ajuns de pomină printre vecini după ce s-a dus la discotecă înarmat cu o… coasă. El a fost trimis în judecată de procuroii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani deoarece i-a amenințat pe câțiva tineri, care l-ar fi supărat pe fratele său. El le-a cerut bodyguarzi-lor să-i dea afară din discotecă pe „dușmani”, pentru a le da o lecție… dureroasă. În cursul audierilor, omul a susținut că avea coasa asupra sa deoarecea mergea la adunat de iarbă, deși era trecut de miezul nopții. Prin urmare, Nicușor S., de 33 de ani, a fost acuzat de port ilegal de armă albă.
   În rechizitoriul întocmit pe numele său se arată că în noaptea de 6 spre 7 iulie 2013, în jurul orelor 24.50, bărbatul a fost identificat la intrarea în discoteca din Boțârlău. Polițiștii care patrulau prin zonă l-au luat la întrebări atunci când l-au văzut că amenință pe cineva cu o coasă. Inculpatul a fost imobilizat și dus la secția de poliție, ocazie cu care le-a spus anchetatorilor că venise să-i facă dreptate fratelui său, care anterior avusese un conflict cu alte persoane.
   Ulterior a susținut că intenționa să meargă la adunat de iarbă și auzind că fratele său are probleme la discotecă, a venit cu căruța direct la local ca să le ceară explicații agresorilor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?