Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Joan Baez: Eu și copacii nu cerem prea multe lucruri de la viaţă


Cântăreața americană Joan Baez a acordat recent un interviu jurnaliștilor de la AFP, la Paris, în care a vorbit despre activism, Bob Dylan, cariera, vocea, noul album și turneul ei de adio. Renumita artistă nu a evitat nici trecutul ei, nici prezentul, dezvăluind că locuiește în mijlocul unei păduri de stejari și că ea și copacii nu cer „prea multe lucruri de la viață”.
Vorbind despre „Whistle down the Wind”, primul disc după o pauză de 10 ani, ce va fi lansat vineri, Joan Baez a spus că noul album „a fost realizat rapid”. „A fost realizat rapid. Cu producătorul meu Steve Earle, eram pe aceeași lungime de undă, muzicienii erau eficienți. Cel mai greu a fost să alegem cântecel, ele trebuiau să reflecte ceea ce sunt eu astăzi, la vârsta de 77 de ani”, a declarat artista americană.
Invitată de jurnaliștii de la AFP să vorbească despre „femeia de astăzi” care este Joan Baez, cântăreața a spus că aceasta este „diferită față de celelalte care au aceeași vârstă” și că a învățat „să nu facă nimic” și „să tacă”. „Sunt diferită față de altele de aceeași vârstă. Pictez, am învățat să nu fac nimic, să tac. Asta necesită disciplină, am dus o viață activă pentru foarte mult timp. Iubesc natura, trăiesc de 47 de ani în aceeași casă din California în mijlocul unei păduri de stejari. Eu și copacii nu cerem prea multe lucruri de la viață”, a dezvăluit vedeta folk.
Titlul noului ei album face trimitere la un cântec interpretat de Tom Waits. „Imaginația lui, umorul lui mă emoționează, cântecele sale sunt magnifice. Am construit albumul în jurul acestui titlu (care spune că tragedia vieții umane constă în futilitatea ei, n.r.)”, a mai spus Joan Baez. De asemenea, cântăreața a vorbit și despre piesa „Last Leaf on the Tree” („Ultima frunză din copac”), lansată tot de Tom Waits. Întrebată de jurnaliștii francezi dacă este ea însăși acea „ultimă frunză”, celebra cântăreață a răspuns afirmativ: „Da. Suntem patru care am decis să ne oprim: Paul Simon, Neil Diamond, Elton John și eu! Am întruchipat anii ’60, apoi anii ’70. Niciodată nu vom putea să reproducem acea explozie de talente, acea frenezie politică. Era ușor să găsim teme pentru luptele noastre, de la Vietnam până la drepturile civile… Acum există 50 de războaie precum cel din Vietnam și există Trump, acel nebun care creează o situație inimaginabilă”.
Întruchipând generația autorilor de cântece protestare din anii 1960, Joan Baez consideră că aparține în egală măsură istoriei și prezentului. „Aparțin ambelor. Nu vreau să neg nimic din trecutul meu, el îmi convine perfect. Însă trebuie să privești spre viitor, altfel nu ești decât o statuie”. Vedeta americană a vorbit în același interviu și despre mișcarea #MeToo. „Femeile luptă încă din anii 1950 pentru drepturile lor. Iar acum, ele înțeleg cât de mult au fost maltratate. #MeToo este acel moment în care femeile și-au eliberat în sfârșit cuvintele și discursurile. Este ceva uriaș”, a spus artista americană.
Jurnaliștii francezi au adus în discuție și o frază rostită de Bob Dylan, prin care acesta o lăuda pe Joan Baez: „Vocea ei este precum aceea a sirenelor din insulele grecești: Ea poate să vă vrăjească, era încântătoare”. „Probabil era drogat!”, a glumit Joan Baez. „Dar, Dumnezeule…ce frază frumoasă! O apreciez cu atât mai mult, cu cât nu mai am nicio veste de la el de 30 de ani”, a adăugat ea. Artista a vorbit și despre povestea ei de iubire cu Bob Dylan, despre care spune că are amintiri frumoase: „Da, așa este. Există lucruri mai rele în viață decât să fii legată de Bob Dylan pentru restul vieții tale”.

Întregul articol pe http://bit.ly/2otlrwG

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?