Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tânărul care era să omoare un bărbat în noaptea de revelion, în arest la domiciliu


Judecătorii de la Curtea de Apel Galați au respins contestația procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul bărbatului din Odobești care era să omoare un om în noaptea de revelion. Claudiu Florin G(…)  a fost plasat în arest la domiciliu de magistrații Tribunalului Vrancea, decizia fiind menținută și la Galați. „Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva încheierii de ședință (…) pronunțată de Tribunalul Vrancea (…) Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu azi, 27.02.2018”, se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Galați.
După rămânerea definitivă a hotărârii, lucru care s-a și întâmplat, magistrații Tribunalului Vrancea i-au impus tânărului mai multe obligații, pe care trebuie să le respecte dacă nu vrea să se întoarcă după gratii. „(…) impune inculpatului G(…) Claudiu-Florin obligația de a nu părăsi imobilul din orașul Odobești (…) unde locuiește împreună cu bunica sa (…), fără permisiunea instanței de judecată. (…) pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: – să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice, direct sau indirect, cu martorul B(…) Costel-Laurențiu, domiciliat în oraș Odobești (…) atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Încredințează supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea și Poliției orașului Odobești. Dispune punerea în libertate a inculpatului G(…) Claudiu-Florin, în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă (…) emis de Tribunalul Vrancea (…), la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat ori reținut în altă cauză. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în Cameră de Consiliu, azi, 23.02.2018”, potrivit deciziei judecătorilor de la Tribunal Vrancea.

Victimei i-a fost pusă viața în pericol

Bărbatul a fost arestat preventiv la începutul anului, fiind acuzat de tentativă la omor și violare de domiciliu. Faptele pentru care a fost reținut Claudiu Florin G. au fost comise în prima zi a anului 2018, în jurul orei 04.30, la Odobești. Potrivit unor surse, el a intrat fără drept pe proprietatea unei persoane și a lovit pe o alta cu un par în cap. Agresiunea a avut loc deoarece proprietarul casei în care a intrat fără drept și musafirii săi nu vroiau să mai aibă de-a face cu el.
Cu o zi înainte de a comite fapta, tânărul a mers în vizită la persoana în casa căreia a intrat fără drept. A vrut să meargă și a doua zi, dar aceasta nu a vrut să-l mai primească în vizită, știind că este scandalagiu și crează mereu probleme. Supărat că nu mai este primit în locuință, inculpatul a sărit gardul și a intrat fără drept. Când l-au văzut, proprietarul casei și persoana pe care a lovit-o cu parul au vrut să-l dea afară, aspect care l-a enervat la culme pe tânăr. Astfel, acesta a luat un par din curtea locuinței în care a intrat fără drept și l-a lovit cu el pe un musafir al proprietarului. Victima a fost lovită serios, fiind transportată la Spitalul din Galați, unde a și fost operată.
Concluziile medicilor au arătat că viața persoanei lovite a fost pusă în pericol. Urmare a concluziilor medico-legale, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au luat măsura reținerii tânărului. „La data de 1 ianuarie 2018, în jurul orei 04.30, inculpatul a pătruns fără drept pe proprietatea unei persoane vătămate, din Odobești, și a agresat o altă persoană vătămată pe care a lovit-o în cap și pe corp de mai multe ori cu un obiect contondent, provocându-i acesteia leziuni grave care i-au pus viața în primejdie”, ne-a precizat Marinela Arginteanu, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea la momentul reținerii bărbatului.
Practic, în dosar sunt două părți vătămate, respectiv persoana în casa căreia tânărul a intrat fără drept, iar pentru acest lucru este cercetat pentru violare de domiciliu, și persoana pe care a lovit-o, faptă care a fost încadrată la tentativă la omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?