Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Atenţie la zăpada de pe acoperişuri şi la ţurţuri !


   Zăpada de pe acoperișurile clădirilor și țurțurii formați la streșini pot pune în pericol siguranța trecătorilor. De asemenea, omătul depus în cantități mari de acoperiș poate afecta structura de rezistență a unei clădiri. De aceea, pompierii, împreună cu voluntari, cunoscători ai tehnicilor de alpinism, au avut mai multe intervenții, în Focșani, pentru îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor, în special de pe imobile înalte.

    Cinci intervenții pentru îndepărtarea țurțurilor și pentru degajarea zăpezii de pe acoperișurile unor imobile au avut pompierii focșăneani marți și miercuri. Ei spun că, dacă nu ar fi intervenit, exista un pericol iminent de accidentare a pietonilor. Alte opt intervenții au avut loc anterior. „Solicitările s-au primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul integrat ISU- SAJ și au venit, în majoritatea cazurilor, de la persoane fizice care solicitau sprijin, deoarece înălțimea imobilelor nu le permitea intervenția prin mijloace proprii. Astfel, marți, 4 februarie a.c., pompierii militari au acționat pentru îndepărtarea țurțurilor formați pe elementele de construcție ale unor imobile din municipiul Focșani, respectiv la un bloc cu 10 etaje situat pe Bulevardul Unirii și la o construcție similară, cu 4 etaje, de pe strada Republicii”, ne-a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
    O altă intervenție a fost la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focșani. Aici a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care a intervenit cu o autospecială de capacitate medie și 9 pompieri. De asemenea, două echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale și 11 cadre, în colaborare cu  voluntari din cadrul Asociației pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”, cunoscători ai tehnicilor de alpinism, au acționat în cursul zilelor de marți și miercuri pentru degajarea țurțurilor și a zăpezii depuse în strat gros pe acoperișul Clubului Sportiv „Unirea”, aflat pe strada Aleea Stadionului din municipiul Focșani.
    Pompierii au mai avut ieri o intervenție și în Piața Moldovei, ei intervenind pentru îndepărtarea zăpezii și țurțurilor de pe Hala Moldovei. Pe durata intervenției, traficul rutier în zonă a fost închis.

Cine are obligația să îndepărteze zăpada și țurțurii

    Pompierii nu au obligația de a interveni în astfel de situații. Obligația de a îndepărta zăpada și țurțurii aparține asociațiilor de proprietari și persoanelor fizice atunci când este vorba despre locuințe individuale. Pompierii vin în sprijinul cetățenilor atunci când aceștia nu pot face față situației.
   În plus, administratorii clădirilor au obligația de a-i avertiza pe trecători și de a marca perimetrul expus riscurilor. „Reamintim că obligativitatea îndepărtării țurțurilor de gheață formați pe acoperișuri, uluce, jgheaburi etc. revine, după caz, administrațiilor de proprietari și persoanelor fizice în cazul locuințelor individuale. Totodată, în caz de pericol iminent de cădere a țurțurilor de pe clădiri înalte, deținătorii au obligația să ia măsuri de avertizare și de marcare a perimetrului expus riscurilor. ISU Vrancea poate veni în sprijinul deținătorilor clădirilor atunci când înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit intervenția în siguranță a persoanelor cu atribuții în acest domeniu”, a adăugat locotenent Cristina Duță.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?