Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Taxele și impozitele nu au fost majorate, în localităţile urbane


    Taxele și impozitele locale rămân neschimbate pentru adjudeni, valoarea acestora fiind cea de anul trecut, au hotărât consilierii locali ai municipiului de pe Trotuș. Consiliul Local Adjud a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, un proiect de hotărâre potrivit căruia taxele și impozitele locale sunt menținute la valoarea din 2013, nefiind indexate cu indicele inflației. Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a declarat că decizia a fost luată de consilieri cu unanimitate de voturi, iar motivul principal a fost acela că oamenii nu își pot permite să plătească taxe și impozite mai mari. „Consiliul Local a ținut cont de faptul că gradul de colectare a fost de numai 65 la sută, oamenii plângându-se că înregistrează venituri din ce în ce mai mici. În acest context și analizând problemele oamenilor, care nu înregistrează venituri mai mari, Consiliul Local a luat decizia de a menține taxele și impozitele la nivelul anului trecut”, a precizat primarul Constantin Armencea.
    Åži la nivelul orașului Panciu taxele și impozitele locale rămân aceleași. Consilierii locali au adoptat o hotărâre, prin care mențin valorile taxelor și impozitelor din 2013. „Menținerea nivelului actual al taxelor și impozitelor locale este justificată de faptul că ultima corelare a acestora cu nivelul inflației a avut loc la începutul anului 2013. De asemenea, până în acest moment, Guvernul nu a adoptat niciun act normativ care prevede majorarea taxelor locale”, a declarat viceprimarul Iulian Nica.
    Autoritățile locale din Odobești nu au majorat nici ele taxele și impozitele locale deoarece au considerat că acestea nu trebuie transformate într-o corvoadă pentru populație. „Din 2004 și până în prezent nu am majorat taxele locale, ci doar le-am actualizat cu indicele de inflație sau majorările impuse de lege, deoarece am considerat că nu trebuie transformate taxele și impozitele într-o corvadă pentru populație”, a declarat primarul orașului Odobești Daniel Nicolaș.
    Taxele au rămas aceleași și la nivelul orașului Mărășești. Primarul Valerică Chitic spune că locuitorii orașului pe care îl conduce nu ar face față unei măriri a taxelor și impozitelor locale. „Taxele și impozitele locale se mențin la nivelul anului trecut, deoarece la nivel local avem mari probleme sociale generate de lipsa locurilor de muncă, iar o creștere a taxelor și impozitelor locale ar însemna o povară în plus și nu ar face altceva decât să ducă la scăderea gradului de colectare care anul trecut a fost de 79 la sută”, a precizat Chitic.
    Singura localitate urbană din Vrancea unde taxele și impozitele au fost actualizate cu indicele inflației este Focșaniul. Dările au crescut cu 16 la sută de la 1 ianuarie, decizia fiind luată de consilierii locali în ședința ordinară din decembrie 2013.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?